FLORIN CÎŢU: ''Facturile la energie şi gaze vor fi compensate de la 1 noiembrie''

G.U.
Politică / 23 septembrie 2021

''Facturile la energie şi gaze vor fi compensate de la 1 noiembrie''

Compensarea facturilor la energie şi gaze se va aplica de la 1 noiembrie, atât pentru consumatorul casnic, cât şi pentru cel non-casnic, deoarece trebuie avute în vedere şi IMM-urile şi companiile mici, a declarat, astăzi, prim-ministrul Florin Cîţu, informează Agerpres.

"În acest moment, vreau să mă asigur că ceea ce facem pe partea de compensare o să fie rapid, simplu şi să nu implice foarte mult consumatorul. Şi aici vreau să fie foarte clar, vorbesc de consumatorul casnic şi noncasnic, pentru că e vorba şi de IMM-uri şi de companii mici care nu au aceeaşi putere de negociere ca o companie mare. Deci, vorbim şi de consumatorul casnic şi de consumatorul noncasnic. Soluţiile vor fi pentru ambele categorii şi vom avea această soluţie cât mai curând, ca să intre în vigoare de la 1 noiembrie", a explicat Cîţu, la dezbaterea online "Plafonare versus compensare" organizată de DC News.

Premierul a afirmat că această compensare trebuie să fie "un produs bun, simplu, transparent", care să fie folosit în această iarnă, dar şi pe viitor "în alte situaţii excepţionale".

"Să nu venim de fiecare dată cu ceva nou, să folosim un produs pe care putem să îl avem şi în viitor. Aşa cum am făcut şi în perioada de pandemie, anul trecut, am venit cu câteva soluţii care iarăşi sunt folosite astăzi. De exemplu, părinţii copiilor care vor trebui să stea acasă, o săptămână - două, vor primi acea sumă de la buget pentru a compensa pentru că trebuie să stea acasă în acea perioadă. Deci, despre astfel de soluţii vorbesc, soluţii care pot fi folosite de fiecare dată când apar situaţii excepţionale", a spus Florin Cîţu.

Acesta a evidenţiat importanţa găsirii de soluţii atât pentru consumatorul casnic, cât şi noncasnic, notează sursa citată.

"Compensarea merge înainte, 1 noiembrie - 31 mai, nu mai e niciun fel de discuţie aici. Aş vrea ca românii să fie ok. Nu pot să fie foarte liniştiţi, e o situaţie excepţională în toată Europa, dar vreau să se asigure că nu vor fi lăsaţi de izbelişte în această iarnă, că avem aceste soluţii pentru ei şi aici vorbesc, repet, de consumatorul casnic şi non-casnic. Să fie clar, pentru că dacă nu ne gândim la consumatorul non-casnic putem să avem efecte perverse sau distorsionări la care nu te aştepţi. Foarte simplu, dacă nu ne ocupăm de consumatorul non-casnic, vom vedea că preţurile la produse or să crească foarte mult, o inflaţie foarte mare şi, după aceea, apare acea problemă cu preţuri, dobânzi etc. şi nu vreau să ajungem acolo. De aceea, ne ocupăm şi de compensarea pentru consumatorul non-casnic", a completat Cîţu.

Premierul a dat asigurări că bugetul de stat poate suporta aceste compensări, deoarece efortul va fi împărţit pe 2021 şi 2022.

"Avem încasări mai bune, companiile de energie au încasări mai bune şi atunci vor alimenta mai mult bugetul de stat în mai multe dividende, deci există resursele pentru a avea această schemă de compensare să funcţioneze în această iarnă", a susţinut şeful Guvernului.

Potrivit acestuia, beneficiari vor fi aproximativ 5,3 milioane de gospodării, adică aproape 10.000.000 de persoane.

"Asta era schema pe care discutam noi, vedem care este forma finală. Deci, o mare parte din populaţia României va beneficia în această iarnă de acest ajutor", a spus Florin Cîţu.

Prim-ministrul a subliniat, totodată, că trebuie avută foarte multă atenţie în cazul unei eventuale plafonări a preţurilor la gaze şi energie.

"Aici trebuie să fim foarte atenţi! Pe de o parte, România este producător de energie şi electrică şi pe gaz şi, atunci, aş vrea să ne asigurăm că nu vom afecta planurile de investiţii ale companiilor. Ştiţi foarte bine, intervenţia brutală în plafonarea preţurilor poate să aibă alte implicaţii pe partea de investiţii pentru aceste companii, dar, dacă la nivelul Uniunii Europene se ajunge să avem majoritatea ţărilor care să meargă şi spre plafonare, nu are cum România să nu adopte şi ea această strategie, da", a declarat Cîţu. AGERPRES

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb