Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA) şi CEC Bank extind accesul la creditare pentru IMM-urile din portofoliul băncii, ca urmare a semnării unui act adiţional la Convenţia Cadru Plafon de garantare.
Potrivit unui comunicat al CEC Bank, remis Redacţiei, începând din 17 octombrie 2016, start-up-urile şi IMM-urile care respectă criteriile de eligibilitate vor beneficia de garanţii din partea FNGCIMM de până la 80% şi vor putea urma o procedură simplă şi rapidă pentru obţinerea de la CEC Bank a finanţării potrivite planurilor de dezvoltare a afacerilor. Documentul semnat reflectă noua politică a FNGCIMM de acordare a garanţiilor de tip plafon, bazată pe indicatori de previzionare a riscului de credit. Acesta permite băncii-partener o mai bună administrare a riscului, generând în egală măsură premisele dezvoltării durabile a mediului de afaceri reprezentat de IMM-uri şi Start-up-uri.
"Banca noastră este un partener de tradiţie al Programelor START şi SRL-D şi graţie colaborării cu FNGCIMM şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, am venit în sprijinul îndeplinirii planurilor de afaceri a peste 1.200 de tineri", a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedinte director general CEC Bank.
Oferta de finanţare a CEC Bank destinată clienţilor persoane juridice include: credite pentru investiţii, linii de credit, credite pentru stocuri, credite pentru finanţarea activităţii curente (inclusiv factoring), plafoane pentru deschiderea şi derularea acreditivelor, credite pentru activitatea de leasing, scrisori de garanţie bancară.