FONDURI EUROPENE Avrig - centru de producţie a energiei regenerabile

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Energie / 8 octombrie 2012

Autorităţile locale din Avrig intenţionează să readucă oraşul pe harta economică şi turistică a judeţului Sibiu şi a României. În acest sens, au fost demarate o serie de proiecte de dezvoltare, susţinute din fonduri europene. Este vorba despre transformarea oraşului într-un centru de producţie a energiei regenerabile, respectiv într-un punct de atracţie turistică, prin recondiţionarea singurului complex arhitectonic în stil baroc existent în România. Astfel, factorii locali de răspundere speră că vor atrage investitori străini şi autohtoni şi că numărul turiştilor va creşte, fiind vizată şi crearea de noi locuri de muncă.

"Energie locală din surse regenerabile" este un proiect care vizează ca, până în 2020, Avrigul să devină primul oraş centru din ţară dedicat energiei bio, iar până în 2030 să fie total independent din punct de vedere energetic. Acest lucru va fi posibil prin folosirea tehnologiilor care să eficientizeze consumul şi prin utilizarea unui mix compus din energie solară, bio-gaz, biomasă şi hidroenergie.

"Viziunea mea este ca Avrigul să devină un oraş independent energetic, iar această nişă (n.r. - energia regenerabilă) să creeze oportunităţi de dezvoltare comunităţii locale şi să asigure un avantaj competitiv în raport cu alte oraşe", ne-a declarat Arnold G. Klingeis, primarul oraşului.

În opinia domniei sale, energia este şi va fi cel mai importat subiect în context mondial şi tocmai de aceea a fost concepută o strategie complexă care va repoziţiona economic oraşul şi îl va transforma într-un centru de dezvoltare regională.

Proiectul energetic este promovat în patru programe europene: INTERREG IVC, REENERGY, unde primăria Avrig are un buget de aproximativ 100.000 de euro, programul şapte cadru (FP7) al Comisiei Europene pe proiectul URBAN-NEXUS şi programul ELENA, care este unul de cercetare, de asemenea al Comisiei Europene.

În cadrul programului URBAN NEXUS, sunt cercetate 25 de studii de caz din UE, iar Avrigul este unul din ele. Scopul este acela de a se face o recomandare Comisiei Europene despre cum ar trebui să arate modelul optim în eficienţa energetică şi în asigurarea energiei din surse alternative. Valoarea acestuia se ridică la 1,16 milioane de euro, din care contribuţia Comisiei Europene este de 1 milion de euro.

Edilul oraşului a mai precizat: "Există finanţări şi noi ne propunem, pe programul ELENA, să cuprindem toate investiţiile. Ne-ar trebui circa 55 de milioane de euro pentru termoizolarea tuturor blocurilor, pentru instalarea centralelor fotovoltaice pe toate acoperişurile, pentru construirea centralei de biomasă, de biogaz. Prin aceste lucruri, Avrigul va deveni cu siguranţă centrul pentru energie regenerabilă din România".

Bosch şi Toshiba s-ar putea implica în proiectul de la Avrig

În demersul de dezvoltare a unui centru industrial modern, destinat producerii energiei din surse regenerabile, un rol determinant îl vor avea investiţiile externe. Un prim nume confirmat pentru implicarea în acest proiect este Bosch, care va construi un parc fotovoltaic pe 40 de hectare, ce va produce o cantitate de energie de trei ori peste necesarul Avrigului, cu rolul de a alimenta sistemul naţional.

O altă companie care ar putea ajunge la Avrig este Toshiba, prin intermediul unui program al guvernului japonez care presupune realizarea a cinci oraşe model în cinci regiuni ale lumii, printre care şi Estul Europei.

"Vrem ca Avrigul să fie un astfel de oraş model, dotat cu toate soluţiile şi tehnologiile japoneze prezente, pentru a deveni un < smart community >. Ne dorim ca unul dintre aceste < smart community > coordonate de Toshiba să fie la Avrig", a declarat Arnold G. Klingeis, care spune că o decizie pentru realizarea acestui program va fi luată în primăvara lui 2014. Tot la capitolul posibili investitori a mai fost menţionată compania ZTE Energy din China, care să investească pe platforma Mârşa. De asemenea, a fost menţionat interesul unei companii din Marea Britanie pentru construirea unei centrale pe biomasă. Un punct de interes pentru investitori este platforma industrială Mârşa, care se întinde pe 100 de ha şi pentru care preţul variază între 10 şi 30 euro pe mp.

Primarul Klingeis a specificat că "Avrigul trebuie să se redefinească şi să se reinventeze economic, deoarece s-au pierdut în ultimii ani peste 10.000 de locuri de muncă.

Deşi consideră că există un cadrul legislativ bine definit pentru energia regenerabilă, prin sistemul de subvenţie cu certificate verzi, edilul subliniază că, în ansamblu, mecanis-mul de subvenţionare nu este tocmai potrivit, opinând că "este greşit" să se acorde şase certificate verzi pentru energia generată prin panouri fotovoltaice şi doar două pentru cea generată din centrale pe biomasă sau biogaz.

Reşedinţa baronului Samuel von Brukenthal va fi recondiţionată

Un amplu proiect pentru dezvoltarea turismului local este recondiţionarea reşedinţei de vară a baronului Samuel von Brukenthal, singurul complex arhitectonic în stil baroc existent în România. Prin acest demers, autorităţile vizează "definirea şi formarea Avrigului ca destinaţie turistică de interes naţional, în scopul integrării în turismul durabil european". Pe termen scurt şi mediu, autorităţile implementează proiectul "CultTour", finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul de Cooperare Teritorială din Sud Estul Europei. Primarul Avrigului a declarat: "Programul reuneşte specialişti în domeniul turismului, din Austria şi Germania, cu beneficiari ai unor soluţii şi expertize, cum ar fi Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Krems, din Viena şi Berlin. Acestea sunt specializate în dezvoltarea turismului şi, împreună cu ele, vom concepe soluţii şi un program prin care să promovăm valorile şi brandul palatului de vară Brukenthal, care este o legătură între Transilvania şi Viena". Potrivit acestuia, costurile proiectului se vor ridica la circa 10 milioane de euro, iar perioada de realizare este între 5 şi 8 ani. Prin programul "CultTour" vor fi finanţate studiile de fezabilitate, iar pe axa 5.1 vor fi anexate fonduri structurale pentru modernizare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 1 Exista alte solutii mai sigure, total ecologice. Fara poluatorii bio, fotovoltaic si hidro 2 Mai ganditi-va si intrebati la Bursa-on-line.Pe autorul opiniei de fata. Pe bune !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb