GapMinder îşi anunţă intrarea pe piaţă
A.CFonduri Europene / 22 ianuarie 2018
A.CFonduri Europene / 22 ianuarie 2018
E.O.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 16 ianuarie 2018
Prelungirea caracterului anemic al absorbţiei fondurilor europene aferente cadrului financiar 2014-2020 şi scăderea mai evidentă a dinamicii venitului disponibil real al populaţiei, sub impactul unei relative creşteri a efectelor inflaţioniste, reprezintă două dintre riscurile ce ameninţă perspectivele de creştere economică, menţionează Banca Naţională a României (BNR) în cadrul minutei ultimei şedinţe de politică monetară.
D.IFonduri Europene / 9 ianuarie 2018
G.F.Fonduri Europene / 29 decembrie 2017
Comisia Europeană (CE) a transferat ieri României suma de 454,1 milioane euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plată intermediare transmise de Autorităţile de Management aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat remis Redacţiei.
A.C.Fonduri Europene / 23 decembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 19 decembrie 2017
Andreea Cuzub Fonduri Europene / 17 decembrie 2017
Andrei StanFonduri Europene / 10 decembrie 2017
Andrei StanFonduri Europene / 10 decembrie 2017
G.F.Fonduri Europene / 5 decembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 5 decembrie 2017
Andrei StanFonduri Europene / 2 decembrie 2017
GEORGE FORCOŞFonduri Europene / 1 decembrie 2017
George ForcoşFonduri Europene / 29 noiembrie 2017
Andrei StanFonduri Europene / 28 noiembrie 2017
G.F.Fonduri Europene / 28 noiembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 25 noiembrie 2017
G.F.Fonduri Europene / 24 noiembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 23 noiembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 23 noiembrie 2017
Andrei StanFonduri Europene / 22 noiembrie 2017
George ForcoşFonduri Europene / 15 noiembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 7 noiembrie 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 5 noiembrie 2017
George ForcoşFonduri Europene / 25 octombrie 2017
George ForcoşFonduri Europene / 12 octombrie 2017
Mina IrinaFonduri Europene / 5 octombrie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Fonduri Europene / 5 octombrie 2017 /
MAKE
Cătălin Avramescu
Cristian Pîrvulescu
Andrei Iacomi
George Marinescu
George Marinescu
Euro | 4.9767 |
Dolar SUA | 4.7456 |
Franc elveţian | 5.3349 |
Liră sterlină | 5.9683 |
Gram de aur | 407.8725 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 12 noiembrie
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea (translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.A (translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.A (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea (translated by Cosmin Ghidoveanu)