Fonduri Europene
30 ianuarie 2018Andreea Paul, INACO: "Absorbţie zero pentru banii europeni destinaţi capitalului uman românesc"
V.R.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 30 ianuarie 2018 /
Absorbţia efectivă a banilor europeni în România pe ciclul financiar actual se ridică la peste 12% (sub media UE), ţara noastră ocupând locul 19 în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, potrivit doamnei Andreea Paul, preşedintele Iniţiativei pentru Competitivitate (INACO), care adaugă, însă, că absorbţia efectivă a fondurilor europene dedicate capitalului uman în România este de 0,00% în al cincilea an din acest ciclu financiar (2014-2020), dintr-o masă financiară de 4,3 miliarde de euro, iar pentru Programul Operaţional Regional rata de absorbţie este de numai 0,37% din 6,6 miliarde de euro.
MAI:"Investiţie de 34 de milioane euro pentru informatizarea sistemului de emitere a actelor de stare civilă"
A.CFonduri Europene / 26 ianuarie 2018
Sistemul de emitere a actelor de stare civilă va fi informatizat cu o investiţie de 34 de milioane de lei din fonduri europene, urmând ca prin acest proiect toate datele referitoare la procedurile şi formularele privind starea civilă, descărcarea lor şi completare în format editabil, precum şi plata taxelor şi programarea să se poată face online, anunţă astăzi Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care a depus cererea de finanţare.
GapMinder îşi anunţă intrarea pe piaţă
A.CFonduri Europene / 22 ianuarie 2018
BNR: "Absorbţia anemică a fondurilor UE - risc la adresa creşterii PIB"
E.O.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 16 ianuarie 2018
Prelungirea caracterului anemic al absorbţiei fondurilor europene aferente cadrului financiar 2014-2020 şi scăderea mai evidentă a dinamicii venitului disponibil real al populaţiei, sub impactul unei relative creşteri a efectelor inflaţioniste, reprezintă două dintre riscurile ce ameninţă perspectivele de creştere economică, menţionează Banca Naţională a României (BNR) în cadrul minutei ultimei şedinţe de politică monetară.
Comisia Europeană a rambursat României peste 454 milioane euro
G.F.Fonduri Europene / 29 decembrie 2017
MINISTERUL TRANSPORTURILOR:"Riscul de suspendare a finanţării europene din fonduri structurale a fost eliminat"
Andreea CuzubFonduri Europene / 19 decembrie 2017
MDRAPFE:Noi condiţii contractuale pentru lucrări de infrastructură
Andreea Cuzub Fonduri Europene / 17 decembrie 2017
PETRE DAEA:"Absorbţie de 1,55 miliarde de euro prin PNDR, în acest an"
Andrei StanFonduri Europene / 10 decembrie 2017
Ţara noastră a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020
Andrei StanFonduri Europene / 10 decembrie 2017
Drumul judeţean dintre Peciu Nou şi Foeni, modernizat cu finanţare europeană
G.F.Fonduri Europene / 5 decembrie 2017
Trei apeluri de proiecte pentru reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ
Andreea CuzubFonduri Europene / 5 decembrie 2017
VICEPREMIERUL STĂNESCU: "Prin credite de angajament, pe PNDL 2 sunt alocate deja 30 miliarde lei"
Andrei StanFonduri Europene / 2 decembrie 2017
SIEGFRIED MUREŞAN:"România ar trebui să absoarbă 6-6,5 miliarde euro din fonduri UE în 2018"
GEORGE FORCOŞFonduri Europene / 1 decembrie 2017
NORICA NICOLAI:"Fondurile europene destinate pescuitului, în pericol"
George ForcoşFonduri Europene / 29 noiembrie 2017
Apel de 20 milioane euro lansate pentru cooperarea transfrontalieră România-Serbia
Andrei StanFonduri Europene / 28 noiembrie 2017
Peste 76 milioane de euro vor fi investite în lucrările la drumul naţional E79
G.F.Fonduri Europene / 28 noiembrie 2017
MDRAPFE: Comisia Europeană a rambursat ţării noastre 80 milioane de euro
Andreea CuzubFonduri Europene / 25 noiembrie 2017
MDRAP: 68 milioane euro, disponibili pentru dezvoltarea rutieră
G.F.Fonduri Europene / 24 noiembrie 2017
MDRAPFE:Finanţări europene de peste 2 miliarde euro, lansate până la sfârşitul anului 2017
Andreea CuzubFonduri Europene / 23 noiembrie 2017
MDRAPFE:Un număr de 39 milioane de euro au fost alocaţi pentru drumuri europene în judeţul Bacău
Andreea CuzubFonduri Europene / 23 noiembrie 2017
Comisia Europeană alocă 28 milioane de euro pentru reconstrucţia economică în Umbria
Andrei StanFonduri Europene / 22 noiembrie 2017
CORINA CREŢU:"Politica de coeziune ar trebui să continue să investească în toate regiunile UE"
George ForcoşFonduri Europene / 15 noiembrie 2017
Comisia Europeană alocă 17 milioane euro pentru îmbunătăţirea accesului la apă potabilă
Andreea CuzubFonduri Europene / 7 noiembrie 2017
CNMR a solicitat ministrului Marius Nica o evaluare a neregulilor la nivelul Autorităţilor de management
Andreea CuzubFonduri Europene / 5 noiembrie 2017
Ziarul BURSA
16 ianuarieGazul rusesc, un vals vienez prin Europa
Marius Mataragis
Imunitatea - scutul lui Donald Trump în faţa justiţiei
George Marinescu
Premierul Marcel Ciolacu promite un buget prudenţial cu deficit de 7%
George Marinescu
Bank of America: Este timpul ca sectorul software "să strălucească"
A.I.
Studiu: Efecte secundare dramatice ale vaccinurilor Covid
Călin Rechea
2024 - an remarcabil pentru Bitcoin şi aur
A.V.
Curs valutar BNR
16 Ian. 2025Euro | 4.9749 |
Dolar SUA | 4.8347 |
Franc elveţian | 5.3037 |
Liră sterlină | 5.9018 |
Gram de aur | 420.8502 |
convertor valutar
»=BURSELE LUMIIPieţele europene şi americane, impulsionate de raportările companiilor
Piaţa de Capital /A.V. - 25 octombrie 2024
BVBCreşteri uşoare pentru indici
Piaţa de Capital /A.I. - 25 octombrie 2024
BURSELE LUMIIInvestitorii continuă să fie atenţi la titlurile de stat americane
Piaţa de Capital /A.V. - 24 octombrie 2024
BVBTranzacţii de 43 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului
Piaţa de Capital /A.I. - 24 octombrie 2024
BURSELE LUMIIRandamentele bondurilor americane pun pe scădere piaţa acţiunilor
Piaţa de Capital /A.V. - 23 octombrie 2024
BVBScăderi pe linie pentru indici
Piaţa de Capital /A.I. - 23 octombrie 2024
Sex and the country with Viorica Dăncilă
MAKE (translated by Cosmin Ghidoveanu)
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLANDCustomer: "Bancpost has sold my loan to an LLC from Holland, and my money ended up in Cyprus"
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
The year of the great budgetary leap... into the void
Călin Rechea (translated by Cosmin Ghidoveanu)
RULING OF THE COURT OF APPEALJournalist Cristi Popa wins the lawsuit against Profit.ro and is awarded compensatory salaries of over 40,000 Euros
A.A (translated by Cosmin Ghidoveanu)
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRMIs the formula for gas royalties the true reason for the resignation of Tudose?
A.A (translated by Cosmin Ghidoveanu)
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTYProducers deny accusations of their failure to pay the royalties even though they did not concern them
ADINA ARDELEANU (translated by Cosmin Ghidoveanu)