FPTR: În minivacanţa de Rusalii, peste 130.000 de turişti au cheltuit 7,5 milioane euro

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 7 iunie 2017

În minivacanţa de Rusalii, peste 130.000 de turişti au cheltuit 7,5 milioane euro

Mai mult de 130.000 de turişti, dintre care 50.000 pe litoral şi 45.000 în pensiuni din întreaga ţară, au cheltuit în minivacanţa de Rusalii aproximativ 7,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) remis Agerpres.

Conform FPTR, mai mult de 50.000 de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral şi au cheltuit aproximativ trei milioane de euro. Cele mai aglomerate structuri de cazare au fost cele din nordul litoralului - Mamaia şi Năvodari, dar foarte mulţi turişti au ajuns şi în Vama Veche. Dacă în staţiunile din sud (Saturn, Venus, Jupiter şi Neptun) au sosit mai mult familii cu copii, în cele din nord şi în Vama Veche au venit în general tineri, atraşi de distracţie şi petreceri.

Tarifele din această perioadă au fost mai scăzute cu 30% - 40% faţă de cele din sezon, iar pentru turiştii care au stat mai multe zile s-au aplicat tarifele din programul "Litoralul pentru toţi". Pachetele turistice au fost variate, unele dintre ele au inclus toate tipurile de masă. Pe lângă ofertele avantajoase, hotelierii au pregătit anul acesta programe pentru copii şi părinţi, conform FPTR.

Chiar dacă la munte s-au anunţat precipitaţii, 20.000 de români şi-au rezervat o vacanţă într-unul din hotelurile din staţiunile montane. Conform estimărilor FPTR, turiştii au cheltuit aproximativ 1,2 milioane de euro în această minivacanţă. La munte, cazarea a costat între 80 - 500 lei de persoană. Cele mai căutate staţiuni au fost cele de pe Valea Prahovei. Peste 45.000 de romani au preferat să meargă la pensiuni, cele din zona Bran, Moeciu, Mărginimea Sibiului fiind pe primul loc în topul solicitărilor. Pentru astfel de vacanţe, turiştii au plătit aproximativ 2,4 milioane de euro, se arată în comunicatul FPTR.

Staţiunile balneare au fost şi ele solicitate în această perioadă. Astfel, 15.000 de români au ales să-şi petreacă vacanţa la băi, unde au putut beneficia de programe speciale de tratament şi relaxare. La Băile Felix, trei nopţi de cazare cu mic dejun, la hotel de patru stele cu Spa, au costat 600 de lei. Per total, cei 15.000 de turişti au plătit pentru vacanţa în staţiunile balneare aproape 700.000 de euro, potrivit comunicatului.

Turiştii autohtoni care şi-au dorit să petreacă în natură s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 1.500 de persoane, în special pescari pasionaţi şi turişti dornici de inedit. În ceea ce priveşte tarifele, în Delta Dunării, de exemplu, trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă 500 de lei de persoană.

Preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Daniel Iluşcă, a declarat, citat de News.ro: "Delta Dunării a fost ocupată la capacitate maximă weekend-ul acesta, toate locaţiile şi gospodăriile au fost pline de turişti. Mulţi turişti au rămas în Deltă, alţii vin în continuare. Sezonul se anunţă plin şi continuu, cu un grad de ocupare foarte mare. Românii încep să redescopere Delta Dunării, să vadă că au servicii şi un alt fel de turism la ei în ţară, pe care îl găsesc mai degrabă în insulele exotice, în care fiecare zi începe cu o nouă aventură, o nouă experienţă, iar seara se încheie cu un spectaculos apus de soare. Delta este ceva fascinant şi exotic pentru iubitorii de aventură, pescuit, birdwatching. Oferă un alt fel de mare, cu plaje sălbatice, păduri tropicale, liane, vegetaţie abundentă, stejari gârboviţi de vremuri, formaţii tradiţionale de lipoveni, ruşi, greci, ucraineni, cazaci şi cântece tradiţionale româneşti la foc de tabără".

Din calculele FPTR, în Deltă s-au cheltuit, în această perioadă, aproximativ 200.000 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb