FRANCIZA Recrutarea personalului unei unităţi francizate

Corina Driga, franchise consultant imooffice@gmail.com www.fbb.ro
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 23 iunie 2006

Aţi dat anunţurile, v-aţi întâlnit cu candidaţii la postul (posturile) pentru care aveţi nevoie de personal, i-aţi intervievat pe candidaţi şi deja aţi ales persoana sau persoanele pe care aţi dori să o/le angajaţi. Fiind vorba de o afacere în sis-tem franciză, este posibil ca decizia finală să nu o puteţi lua decât abia după ce candidatul sau candidaţii vor fi intervievaţi şi de către francizor sau de către un reprezentant al său. Bineân-ţeles, aceasta se va întâmpla sau nu, în funcţie de politica fiecărui sistem de franciză.

De asemenea, în cele mai multe cazuri francizorii solicită să intervieveze doar persoanele care vor ocupa poziţii cheie în cadrul afacerii francizatului, deoarece a îi intervieva pe absolut toţi candidaţii poate necesita un timp îndelungat şi resurse de care francizorul nu dispune sau pe care preferă să le investească altfel.

Pentru francizat este chiar mai bine aşa. Veţi avea certitudinea ca persoana sau persoanele care vor fi angajate corespund cerinţelor francizorului. Şi, nu este nevoie să vă grăbiţi să luaţi o decizie, deoarece alegerea unei persoane reprezintă un factor important pentru suc-cesul afacerii dumneavoastră.

Pregătirea angajaţilor

Mai mult decât în oricare afacere, cei care lucrează în cadrul unei francize au nevoie de training. Acest training se realizează fie de către francizat, în cadrul unităţii pe care o conduce, fie de către francizor. Unii francizori au organizate adevărate "academii" pentru francizaţii lor cât şi pentru angajaţii acestora. Alţi francizori, cei mai mulţi, oferă training doar acelor angajaţi care ocupă poziţii cheie, de decizie, în cadrul unităţii francizatului.

Ca şi în cazul altor tipuri de afaceri, noii angajaţi trebuie să se familiarizeze cu procedurile şi operaţiunile care trebuie efectuate. În cadrul francizei însă, aceste operaţiune trebuie să se desfăşoare în modul în care a fost stabilit de către francizor, pentru a asigura succesul afacerii. De aceea, este nevoie, de cele mai multe ori, de sesiuni complete de training pentru noii angajaţi. Scopul este pregătirea angajaţilor astfel încât aceştia să poată îndeplini cerinţele afacerii.

Dacă training-ul angajaţilor este făcut de către francizat, acesta combină informaţiile primite în cadrul training-ului pe care el însuşi l-a primit, cu propria experienţă şi expertiză. Angajaţii trebuie să înveţe nu numai cum să efectueze operaţiunile specifice postului pe care au fost angajaţi, dar trebuie şi să înţeleagă aşa numita "cultură" a companiei şi conceptul care stă la baza sistemului respectiv de franciză. Dacă unitatea francizată este comparată cu o maşină, atunci angajaţii nu trebuie să înveţe doar cum să manevreze pedalele şi schimbătorul de viteze şi în ce circumstanţe, ci trebuie să înţeleagă câte ceva şi despre cum funcţionează aceasta.

Pentru ca angajaţii să asimileze toate informaţiile referi-toare la proceduri cât şi la companie, daţi-le timp să parcurgă Manualele Operaţionale (părţile din Manuale care descriu ce trebuie să facă aceştia, bineânţeles) şi alte materiale de referinţă, pentru a se putea fa-miliariza cu operaţiunile afacerii.

Pentru o înţelegere mai bună a acestor operaţiuni, a modului lor de desfăşurare şi modul în care doriţi ca ei să-şi îndeplinească sarcinile primite, daţi-le exemple concrete. Dacă, de exemplu, franciza dum-eavostră. este o agenţie imobiliară, când pregătiţi noii angajaţi daţi dumneavoastră primul telefon, pentru ca aceştia să afle cum va trebui să conducă o convorbire cu un client. Iar după ce le-aţi exemplificat, cereţi-le să repete operaţiunea (să telefoneze şi ei unui client, în cazul nostru), sub supravegherea dvs., pentru ca dvs să vă asiguraţi că au înţeles cum trebuie să procedeze. De asemenea, când le explicaţi ce anume aşteptaţi de la ei să facă şi cum, încercaţi să fiţi cât mai clar în exprimare.

Încercaţi să nu-i copleşiţi pe noii angajaţi şi proiectaţi programul de training să se des-făşoare astfel încât să le permită să asimileze gradual, într-un ritm constant, toate informaţiile şi datele privind sarcinile ce le revin. Nu le cereţi să reţină tot şi să realizeze totul perfect chiar din prima zi. Nimeni nu s-a născut învăţat.

De asemenea, pentru ca o afacere să aibă succes, training-ul nu ar trebui să se oprească doar la învăţarea derulării operaţiunilor, ci ar trebui să aibă loc în mod continuu. Tehnologiile evoluează şi chiar şi în cadrul francizei lucrurile se mai schimbă. După punerea în aplicare a Manualelor Operaţionale, francizatul, dacă nu francizorul însuşi, poate descoperi modalităţi de efectuare mai eficientă sau mai rapidă a unor operaţiuni ceea ce presupune anumite schimbări. Sau, poate apărea un produs nou sau un serviciu nou, deci angajaţii vor trebui să ştie cum să-l realizeze sau cum să-l furnizeze. Pentru a asigura succesul afacerii sale orice francizat are nevoie de cei mai buni oameni, dar trebuie să le şi ofere ocazia de a se menţine cei mai buni în acel domeniu în care activează.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb