...Sau mai multe. Cum altfel ar avea francizorii precum şi potenţialii francizaţi mai multe şanse să se întîlnească faţă în faţă, să se găsească unii pe ceilalţi, decît la un tîrg de profil?
Pentru francizori, tîrgurile de francize reprezintă o oportunitate extraordinară şi pentru că, din moment ce a făcut efortul să se deplaseze pînă acolo, vizitatorul este deja decis într-o oarecare măsură să achiziţioneze o afacere. Nu este decis însă pe care anume. Potenţialii francizaţi ce altă oportunitate mai bună ar putea avea decît să meargă într-un loc de unde să poată alege dintre sute de oferte exact afacerea pe care o doresc?
Dar iată trei din aceste evenimente importante pentru lumea francizei:
• Washington - Expoziţia Internaţională de Franciză
International Franchise Expo (IFE) este cel mai important eveniment de acest gen. Desfăşurat în Washington DC, SUA, anul acesta va avea loc a 15-a ediţie a sa şi se va desfăşura în perioada 2-4 iunie. Aici se vor întîlni în jur de peste 200 companii francizoare, dintre cele mai mari din Statele Unite ale Americii, care activează în cele mai diverse domenii.
Prima ediţie a Expoziţiei Internaţionale a Francizei a avut loc în 1992. Acest eveniment a devenit un reper de mare importanţă în lumea francizelor. Ca dovadă, IFE atrage, în fiecare an, participarea a 250-300 de francizori din diverse domenii, cu cerinţe de capital variind între 5000 şi 1 milion de dolari. La IFE 2005 au venit nu mai puţin de 42 de delegaţii iar la IFE 2006 sînt aşteptaţi aproximativ 8000 de vizitatori (din care 20% vin din afara Statelor Unite).
Vizitatorii au, astfel, trei zile la dispoziţie în care să descopere lumea francizei chiar în ţara unde a luat naştere acest concept. De asemenea, vizitatorul poate vedea sute de francize, din care multe pot fi interesate să se extindă şi pe piaţa românească. Cu această ocazie, vizitatorul poate învăţa mai multe despre fenomenul francizei, cum funcţionează şi cum răspunde intereselor sale personale. Experţii care vor susţine conferinţe şi vor organiza simpozioane vă vor da răspunsuri la întrebări legate de franciză, francizare etc.
În cadrul tîrgului au loc şi seminarii, ateliere, conferinţe şi simpozioane, toate concentrîndu-se asupra diferitelor problematici din acest domeniu. Unele sînt contra cost, la altele, însă, participarea este gratuită. Ele se adresează atît francizaţilor, cît şi francizorilor. Aceste simpozioane şi seminarii nu se adresează numai oamenilor de afaceri americani, problematicile abordate fiind de interes global. Anul acesta, de exemplu, printre tematicile seminariilor şi simpozioanelor se vor număra şi "Dărîmarea miturilor francizei", "Cele 10 porunci în vînzarea francizelor", "Cum să îţi finanţezi franciza", "Cum să-ţi francizezi afacerea", "Strategii pentru intrarea pe piaţa americană" etc.
Pentru România, Secţia Comercială din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti recrutează oameni de afaceri pentru formarea delegaţiei române care va participa şi reprezenta ţara noastră la această manifestare mondială importantă. Cu sprijinul Ambasadei SUA se vor oferi facilităţi pentru delegaţia românească. Astfel, şi oamenii de afaceri români vor avea ocazia să se întîlnească cu reprezentanţii management-ului francizelor participante la tîrg şi să discute posibilitatea încheierii unor contracte de franciză şi în ţara noastră. Prin intermediul acestei expoziţii se va putea dialoga direct cu oficiali reprezentînd management-ul acestor francize despre condiţiile de obţinere a unui contract de franciză. Cei interesaţi să participe la acest tîrg pot afla informaţii suplimentare, precum şi o listă a tuturor firmelor expozante, în website-ul www.fbb.ro.
• Paris
Un eveniment important în domeniu se desfăşoară anual la Paris, în perioada 17-20 martie. În cadrul Franchise Expo Paris participă francizori care activează în peste 75 de domenii. În afară de a se familiariza cu noi concepte şi de a afla noi date despre economia franceză şi cea mondială, în cadrul acestui tîrg vizitatorul poate primi consultanţă gratuită de la experţi în domeniul francizei pentru demararea sau conducerea unei afaceri.
• Şi în România
În România, o dovadă în plus că franciza ca fenomen se bucură de mare succes este faptul că tîrgul de francize Salonul Internaţional de Franciză ROFRANCIZE a ajuns deja la a doua ediţie. Acesta se va desfăşura în perioada 24-26 februarie 2006 în Bucureşti, în cadrul Centrului de afaceri World Trade Center, situat în Piaţa Montreal.