Franţa înăspreşte condiţiile de acces pentru călătorii care provin din Regatul Unit

G.B
Internaţional / 16 decembrie 2021

 Gabriel Attal (sursa foto: Twitter)

Gabriel Attal (sursa foto: Twitter)

Franţa va înăspri condiţiile de acces pentru călătorii care provin din Regatul Unit, pentru a limita răspândirea variantei Omicron a COVID-19, a anunţat astăzi purtătorul de cuvânt al guvernului francez Gabriel Attal, informează AFP, citată de Agerpres.

Validitatea testelor pentru a putea intra în Franţa din Regatul Unit se va reduce de la 48 la 24 de ore, iar motivele de călătorie vor fi "limitate la rezidenţii francezi şi la familiile lor", a precizat Attal la posturile BFMTV şi RMC. Deplasările în scop "turistic sau profesional pentru persoane care nu sunt rezidente în Franţa vor fi limitate", a adăugat el.

De asemenea, plasarea în carantină va fi cerută la sosire, într-un loc pe care călătorii "îl vor alege, timp de şapte zile, cu un control din partea forţelor de securitate", dar care ar putea fi "ridicată după 48 de ore" dacă un test realizat la sosirea în Franţa va fi negativ. "Persoanele vor trebuie să se înregistreze pe o aplicaţie, ce va genera un ordin de izolare emis de prefect", a precizat Attal.

Obiectivul acestui "control şi mai drastic decât cel care există în prezent" pentru călătorii din Regatul Unit este de "a încetini la maximum sosirea de cazuri (de contaminare) cu varianta Omicron pe teritoriul francez, timpul necesar ca oamenii să se vaccineze cu doze de rapel", a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului.

"Aceasta permite o plasă de siguranţă mai mare, pentru a încetini la maximum" răspândirea Omicron, într-un moment în care "varianta devine majoritară în Regatul Unit, dacă nu este deja", a insistat Attal.

În Franţa au fost detectate 240 de cazuri cu această variantă, însă "există probabil mai multe", a mai spus el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb