"Fujitsu Siemens Computers România" ţinteşte o cifră de afaceri de 65 milioane de euro

Corina Fraştelni
Ziarul BURSA #Companii #IT / 22 februarie 2008

"Fujitsu Siemens Computers România" ţinteşte o cifră de afaceri de 65 milioane de euro

"Fujitsu Siemens Computers Romaânia", unul dintre cei mai mari furnizori IT din ţară, şi-a propus atingerea unei cifre de afaceri de 65 de milioane de euro în anul fiscal 2007/2008, ce se va încheia pe 31 martie, în creştere cu 30% faţă de intervalul aprilie 2006 - martie 2007. Dragoş Nicolaescu, directorul general al companiei, a declarat: "Rezultatele financiare sunt mai mult decât îmbucurătoare. Din punct de vedere financiar, cifra de afaceri va creşte cu 30% - 40% până la finele anului fiscal". În anul fiscal trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 49.570 milioane de euro.

"Fujitsu Siemens Computers România" deţine locul întâi pe segmentul desktop şi notebook, cu 92.910 unităţi vândute, având o cotă de piaţă de 10% şi o creştere de 125,2%. De asemenea, compania ocupă locul întâi pe segmentul notebook, cu 55.515 unităţi vândute, o cotă de piaţă de 17,8% şi o creştere de 113%.

Directorul general a declarat că, în anul fiscal următor, eforturile companiei se vor îndrepta spre creşterea segmentului de servere, pe care "Fujitsu Siemens Computers" deţine o cotă de piaţă de 9,4%.

Dragoş Nicolaescu a subliniat: "Creşterea noastră va fi de trei ori peste nivelul pieţei PC-urilor. Evoluţia va fi influenţată de politica şi planurile noastre de marketing şi dezvoltare. Pentru noul an, principalul meu obiectiv nu este creşterea numărului de servere vândute, ci poziţionarea companiei în topul furnizorilor de servicii de infrastructură IT, servicii integrate, soluţii eficiente şi flexibile de DDC- Dynamic Data Center".

Domnul Radu Climescu, directorul departamentului tehnic, a spus că Dynamic Data Center reprezintă strategia "Fujitsu Siemens Computers" care presupune o arhitectură implementată pe servicii. Compania a prezentat cele trei tipuri de implementări, DDC specific aplicaţiilor pentru SAP sau "Oracle", DDC pentru managementul şi protecţia datelor şi x10sure - cea mai nouă soluţie pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

De asemenea, domnul Nicolaescu a precizat că, pentru noul an, îşi propune să trans­forme know-how-ul în soluţii unice de infrastructură, să extindă afacerile companiei prin angajarea agenţilor de vânzare la nivel regional şi consultanţi pentru fonduri structurale. Domnul Nicolaescu a precizat: "Ţările est-europene nu au fost capabile să absoarbă fondurile europene. Sectorul privat încearcă să ofere con­sultanţă IMM-urilor prin inves­tiţii proprii".

"Fujitsu Siemens Computers" este furnizorul IT european numărul unu cu orientare strategică pe produse, servicii şi soluţii de ultimă generaţie de tip Mobility şi DDC. Cu o platformă de produse şi un portofoliu de servicii extrem de variate, cu o ofertă ce include de la handhelds, desktop-uri, la soluţii enterprise şi servicii de infrastructură, compania este prezentă pe toate pieţele cheie din Europa, Africa Centrală şi de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb