Furtună în eoliene

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 iunie 2013

Furtună în eoliene

Proiectul de lege promovat de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, pentru amânarea, timp de trei ani, a acordării unei părţi a certificatelor verzi ce li se cuvin producătorilor de energie regenerabilă (eoliană, solară, hidro, biomasă) a fost parcurs, săptămâna trecută, într-o primă lectură, la Guvern.

Cu această ocazie, investitorii din domeniul energiei verzi au aflat că nu li s-au luat în considerare propunerile (amânarea unui număr mult mai mic de certificate), dar şi că proiectul de act normativ lecturat de Executiv mai conţine prevederi care nu au fost anunţate public. Potrivit unor surse din piaţa de energie, aceste prevederi diminuează drastic sprijinul acordat energiei curate. Aşa că s-a declanşat o furtună în domeniu.

Surse noastre ne-au explicat: "Faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă publicat de ministrul Niţă, au fost introduse câteva prevederi. O măsură stipulează instituirea obligativităţii tranzacţionării certificatelor verzi pe piaţa centralizată adminis­trată de OPCOM. O altă prevedere care i-a inflamat pe investitori, în marea lor majoritate dezvoltatori de eoliene, este ca energia produsă pes­te cantitatea notificată Dispecerului Energetic să nu mai primească deloc certificate verzi".

Pentru parcurile eoliene şi microhidrocentrale este prevăzută amânarea plăţii a unui certificat verde pe MWh, iar pentru parcurile fotovoltaice - două certificate verzi pe MWh. Amânarea acestor venituri se face în perioa­da 1 iulie 2013 - 31 decembrie 2016. Din 2017, producătorii afectaţi de această măsură îşi vor recupera certificatele.

Pe actuala schemă generoasă de susţinere a energiei verzi, parcurile eoliene primesc 2 certificate verzi pe MWh, microhidrocentralele noi - 3 certificate verzi pe MWh, iar parcurile fotovoltaice - 6 certificate verzi pe MWh. Legea actuală, adoptată în vara anului trecut, obligă consumatorii să plătească anumite cote de certificate verzi, în funcţie de cantitatea de energie care le-a fost livrată.

Sursele noastre susţin că dacă se aplică şi amânarea la plată a certificatelor şi penalizarea producătorilor de energie eoliană care produc mai mult decât notifică, atunci investitorii vor fi puternic afectaţi şi vor avea probleme mari în plata creditelor contractate.

Oficial, Guvernul doreşte aplatizarea vârfului de plăţi suportat de toţi consumatorii în perioada 2013-2015. Actualul sistem de sprijin pentru energia curată (prin cote obligatorii de certificate verzi) este extrem de generos şi presupune un efort financiar uriaş din partea consumatorilor (care sunt obligaţi să plătească certificatele verzi) în următorii 2-3 ani, când preţul de tranzacţionare a certificatelor se menţine la niveluri maxime, pe fondul neacoperirii cererii. Din 2015-2016, este preconizată o scădere abruptă a preţurilor certificatelor - oferta depăşeşte cu mult cererea.

Cum industria noastră nu poate suporta vârful de plăţi, soluţia aleasă de Constantin Niţă este să aplatizeze efortul financiar. Concret, cota obligatorie de certificate verzi pe care toţi consumatorii vor trebui să o achite va fi diminuată cu aproximativ 50%.

Neoficial, se pare că Guvernul caută soluţii de modificare a legislaţiei secundare care vizează regulile de funcţionare a pieţei de echilibrare.

Ziarul BURSA a publicat, recent, în exclusivitate informaţia că autorităţile cercetează mai multe modalităţi de penalizare a dezechilibrelor cauzate de centralele eoliene.

Investitorii din domeniu sunt foarte supăraţi că autorităţile nu înţeleg specificul obţinerii energiei din vânt: "Nu există prognoze care să arate exact cât de tare o să bată vântul şi cât o să produci. Energia eoliană este, prin definiţie, extrem de volatilă. De aceea peste tot în Europa este preluată cu prioritate în sistem. Nu ai cum să cunoşti cât de tare o să bată vântul într-un an. Sunt şi luni foarte slabe, în care vântul nu bate deloc. Vara, de exemplu. De aceea, această energie are nevoie de subvenţii. Or Guvernul se pare că vrea să penalizeze un dezechilibru pe care noi îl provocăm în sistem, dar pe care nu ai cum să îl controlezi. Mai mult decât atât, se pare că se doreşte şi amânarea unei părţi a veniturilor şi introducerea de penalităţi. Cumulat, aceste măsuri vor provoca pierderi mari centralelor în funcţiune şi vor frâna serios investiţiile în domeniu".

Recent, ministrul Niţă a declarat că avem cea mai generoasă schemă de sprijin a regenerabilelor din Europa, dar nu am fost pregătiţi pentru acest flux de investiţii, care a creat revoltă în industrie şi probleme de funcţionare a sistemului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De ce trebuia sa facem cele mai proaste oferte si sa semnam cele mai proaste contracte din toata Europa?Cine este de vina?

    1. deputatii care au votat cea mai generoasa schema de sprijin din europa. Lobby-ul s-a facut la nivel parlamentar. Si a avut rezultate. Nu s-au gandit, sau n-au vrut sa se gandeasca la consecinte: boom-ul eolian. A venit cam brusc ce-i drept, pt ca pe domnii parlamentari nu i-a interesat ritmul ieftinirii tehnologice.

      "cea mai generoasa schema de sprijin din Europa": nu este adevarat. Aproape toate tarile din UE la inceput au avut scheme mai "generoase" (ce termen absurd...)

      In acest moment pretul al CVerzi de pe Opcom este in jur de 40 euro, maximumul posibil fiind de 58 euro.  

      Faptul ca pretul nu este fix ci variabil este o problema atat pentru consumatori cat si pentru producatori. o cale de mijloc era sigur mult mai decenta. 

      "nu ne putem permite aceste subventii": nu sunt subventii, statul nu scoate un leu. 

      dar ne putem permite sa ne operam de cancer la plamani, sau sa cumparam medicamente, sau sa ne gandim ca maine orasele si planeta vor fi si mai poluate si mizerabile. Dar macar nu o sa fie de platit CVerzi in factura de curent!  

      Omenirea isi da seama de pericole numai cand este prea tarziu... 

      Buzunarul astazi este mai important decat supravietuirea maine, deci dece sa ne mai gandim la regenerabile?  

      Mai bine mergem cu totii la un gratar si lasam PET-uri oriunde... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb