Future in the past

Distracţia e-n toi în Londra, Birmingham, Liverpool, Manchester şi Bristol: tinerii râd şi aplaudă, participând cu mare bucurie la devastarea magazinelor şi la atacuri asupra poliţiei, coordonate prin mesageria gratuită Blackberry.

Bere la discreţie.

Agenţiile de ştiri relatează din stradă.

Magazin de cartier spart: unul ia o cutie de cereale, altul fuge râzând cu patru sticle de whisky.

În mod evident, ceea ce fac le place: atunci când, pe una din străzile Londrei, lanţul de poliţişti i-a atacat, tinerii s-au răspândit râzând şi batjocorindu-i.

La discotecă e mai plictisitor.

"Sunt din Africa de Sud", declara un negru de vârsta mijlocie, unei agenţii de ştiri, " iar rebeliunea de aici îmi aminteşte de cele de acasă, doar că, acolo, poliţia era cu mult mai dură".

După care completează: "Copiii ăştia nu au niciun respect faţă de proprietate şi poliţie".

Într-un alt cartier, zeci de tineri cară televizoare şi gadgeturi electronice. Unul îl îmbrânceşte pe altul, poruncindu-i să se întoarcă în magazinul devastat, nemulţumit de numărul de aparate Playstation furate.

Depozitul principal Sony a fost incendiat, iar distribuitorul şi-a avertizat clienţii că va întârzia livrarea de DVD-uri.

Un magazin de mobilă cu venerabila vârstă de un secol a fost făcut cenuşă.

Premierul David Cameron şi-a stricat vacanţa din Toscana şi s-a întors, declarând că va convoca Parlamentul pentru luni, în vederea unei decizii asupra măsurilor adecvate contra a ceea ce autorităţile britanice consideră pură criminalitate.

Viteza în care protestele de sâmbătă seara, din Tottenham, împotriva uciderii unui negru de către poliţie, au contagiat alte cartiere ale capitalei britanice şi apoi alte oraşe, în doar trei zile, tentează ca ordinea publică să scape de sub control.

"Nu este decât violenţă şi hoţie, nimic mai mult, nimic mai puţin", a caracterizat situaţia vicepremierul Nick Clegg, spre deosebire de un electrician oarecare, despre care agenţiile de ştiri relatează că ar fi spus: "Este foarte trist să vezi... Dar aceşti copii n-au slujbe, n-au viitor, iar tăierile au făcut ca totul să fie mai rău. Priveşte. Este doar începutul".

Tinerii acoperă vârste între doisprezece şi douăzeci şi ceva de ani.

Criza subprime s-a anunţat prin 2007.

Ne aflăm în 2011.

Sunt patru ani de când stăm aţintiţi cu ochii pe graficele titlurilor la bursele lumii, controlând dacă regimul de austeritate impus populaţiei globului reuşeşte să se citească în vreo răsucire a sinusoidelor în picaj.

În timpul ăsta, au crescut patru recolte, pe care le-am luat drept obligaţii ale pământului.

Adolescenţii au crescut de la sine, fără asistenţă ale cărei bugete au fost tăiate, în jurul globului (acolo unde, tradiţional, erau alocate).

Tinerii britanici de acum au suficient nivel de trai să-şi ia telefoane mobile, ca să se coordoneze în atacurile contra poliţiei.

Este o foarte, foarte mare distracţie.

"Am auzit că se dau televizoare gratis!", exclamă, râzând, un băiat cu cagulă.

De fapt, ce o fi fiind într-atât de distractiv?

Poate, pentru că se simte liber?

Sau, poate, pentru că simte că, acum, în sfârşit contează?

Că, într-o formă oarecare, tânăra generaţie atrage atenţia că există şi ca noi, o generaţie a trecutului, îi irosim cei mai frumoşi ani, în favoarea unor porcării pe care le-am făcut şi sub care ne îngropăm.

Şi vrem să îngropăm şi viitorul.