Gafa remanierii

Orice schimbare la nivelul executivului este un gest politic. Trebuie, prin urmare, să aibă o raţiune şi o finalitate politică. Iar între acestea, un mesaj.

Schimbarea ministerială, decisă în cele din urmă de Preşedinte şi Premier, nu are nimic din toate acestea. Nu reprezintă un răspuns la schimbarea raporturilor de forţe dintre partidele coaliţiei. Nici o reformulare a programului de guvernare, care să antreneze schimbarea compoziţiei executivului. Nici un răspuns la un eveniment major sau la o cerinţă acută şi imperativă a electoratului, de natură a provoca un seism guvernamental. În realitate, nu avem de a face nici cu o remaniere, nici cu o schimbare semnificativă la nivelul guvernului, ci doar cu un joc. Raţiunile lui ţin, pe de o parte, de "economia de imagine a executivului", iar pe de altă parte de bătălia orgoliilor şi a intereselor de grup din interiorul guvernării, dominată de principiul: "scoală-te tu, să mă aşez eu!". Din punct de vedere al imaginii, eroziunea guvernării este evidentă, iar schimbarea diferiţilor miniştri este mişcarea standard în astfel de situaţii. Doar că ea este departe de a fi o soluţie. Pentru că nimeni nu o să ne poată convinge că dacă l-ai înlocuit din poză pe Cinteză - un anti-comunicator natural, cu Boagiu - un non-comunicator structural, ai cîştigat ceva la capitolul imagine. Nici unul dintre cei patru noi veniţi nu este purtătorul unei aure care să-l scoată în evidenţă ca un cîştig pentru imaginea guvernului. Logica orgoliilor este în schimb cît se poate de transparentă. Ionuţ Popescu este victima războiului său de o zi cu Premierul. Dacă Preşedintele vrea omul lui la Integrare, atunci Premierul şi-a pus omul lui la Finanţe. Nicolăescu, rămas fără portofoliu la prima strigare, are acum un loc, întrucît şi Preşedintele şi Premierul se pot dispensa de minis-trul sănătăţii, fără să piardă nimic. Îl scoatem pe al nostru Seculici şi îl punem pe al nostru Pogea. Pleacă a voastră Mona Muscă, îl puneţi pe al vostru Iorgulescu. Regula simetriei este cu rigurozitate respectată, ca nu cumva algoritmul să aibă de suferit. Singurul mesaj care apare la suprafaţa mişcărilor de personal din guvern este acela că, în coaliţie, politica se face la cel mai mic numitor comun, cu o singură şi mare grijă: să nu se rupă căruţa guvernării-n drum. În rest, lumea poate să piară!

Dacă mesajele politice direct generate de remaniere sînt aşa de negative, cele non-intenţionale sună şi mai rău! Cel mai puternic este cel care defineşte remanierea ca un surogat. "În loc de". În loc de anticipate - remaniere. În loc să redefinim structura ministerială - facem remaniere. Nu ne-am hotărît dacă rupem sau nu alianţele actuale de guvernare - atunci facem remaniere. Remanierea este ca un băţ cu care Guvernul se apără, parcă, de "cîinii" care sar să-l muşte din toate părţile. De un singur lucru nu se poate apăra cu el, de propriile slăbiciuni conceptuale şi funcţionale.

Ideea că schimbările ministeriale ar avea ceva de a face cu funcţionalitatea guvernului se dovedeşte şi ea lipsită de susţinere.

Mona Muscă a plecat din guvern de bună voie şi nesilită decît de propriile idei, de aceea, înlocuirea ei cu domnul Iorgules-cu nu are la bază nici un fel de criterii funcţionale. Înlocuirea ministrului sănătăţii are cel mai puternic aerul unei "intervenţii de avarie". Doar că noul minis-tru, domnul Nicolăescu, are mult prea puţine şanse să atingă nivelul de funcţionalitate al predecesorului său, înainte de un an şi jumătate-doi. Asta pentru simplul motiv că minis-terele noastre, iar cel al sănătăţii este un excelent exemplu, nu sînt altceva decît întortochiate încrengături de interese corporativ-politico-administrative, suprapuse pe alte încrengături politice şi de orgolii personale. Pîna să aibă o radiografie cît de cît exactă a viesparului în care a intrat, purtătorul de cuvînt al PNL va avea nevoie de cel puţin un an. Pînă să inventeze eventuale soluţii la problemele domeniului, i-ar mai trebui vreo doi, iar pînă să vadă şi rezultatele ministeriatului său, alţi zece. Cum mandatul nu are decît patru ani, dacă nu se fac alegeri anticipate şi dacă nu te remaniază piaza-rea, atunci rezultă fără echivoc că domnul ministru Nicolăescu va avea soarta nedreaptă a mulţilor săi predecesori, care au trecut pe la sănătate ca apa, cu singurul efect că au dat un imbold şi mai puternic "pietrelor" să rămînă.

Înlocuirea de la Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să dea culoarea tematică a remanierii. Asta pentru că Ministerul Finanţelor este un guvern în sînul guvernului, mai puternic decît toţi miniştrii şi prim-ministrul laolaltă. Conform unor aberante, dar deloc dezinteresate legi, de la cea de organizare a Guvernului, pînă la cea a finanţelor publice, nimic şi nimeni nu mişcă în România, fără aprobarea, controlul şi bunul plac al ministerului cu pricina şi al funcţionarilor săi. Nici chiar prim-ministrul nu poate hotărî ceva, oricît de mic şi neimportant, dacă ministrul său de finanţe nu-i dă în prealabil avizul pe hotărîrea respectivă. Mirarea unora, la gestul unui secretar de stat din finanţe care, cu de la sine putere, a semnat ştergerea a 2 miliarde de dolari din datoria Irakului faţă de România, este fie o dovadă de ipocrizie, fie una de prostie. Aşadar, schimbarea ministrului de finanţe este echivalentă, teoretic, cu o substanţială schimbare a politicii guvernului. Venirea domnului Vlădescu aruncă însă lucrurile, la loc, în deplină confuzie. Domnia sa nu este nici purtătorul vreunui mesaj politic, nici nu s-a auzit ori pomenit măcar să fi inventat o nouă formulă de administrare a finanţelor publice. Este, în cel mai bun caz, un bun practician al politicilor proaste care s-au făcut pînă acum la acest minis-ter, din zorii timpurii ai socialis-mului şi pînă azi. Cît despre pos-tul domnului Seculici, înlocuitorul domnului Videanu, înlocuit azi de domnul Pogea, el este o soluţie brevetată de PSD sub titlul: "guvernarea cu două guverne simultan" - guvernul pe portofolii şi guvernul de supraveghere a guvernului pe portofolii. Dacă asta are ceva de a face cu funcţionalitatea, oricare ar fi numele titularului de vice-prim-ministru, vă lăsăm pe dumneavoastră preacinstiţi plătitori de impozite să decideţi. Noi ne încăpăţînăm, cu naivitate, să credem că este doar una dintre nenumăratele aberaţii administrativ-guvernamentale născute din somnul conceptual şi insaţiabilul apetit pentru supra-realism şi sinecuri al ciocoimii noastre politice.

Aşadar, remanierea aceasta, ca să-l parafrazăm pe Churchil, este o greseală, în care stau ascunse cîteva erori semnificative, îmbrobodită pe deasupra cu o gafă.