Prima creşă construită cu fonduri europene, în ultimii 30 de ani, devine o certitudine. Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul de finanţare europeană pentru reabilitarea unei clădiri dezafectate în care va funcţiona o creşă nouă. Valoarea totală a proiectului este de 2.783.240,30 lei cu TVA, din care suma de 1.215.247,18 lei va fi asigurată de la bugetul local. Este prima creşă din ultimii 30 de ani pe care o va construi Primăria Galaţi cu fonduri europene.
Primăria Galaţi informează: "Imobilul, construit în jurul anului 1910, se află în patrimoniul municipiului Galaţi, pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24, şi este format din două corpuri, cu regim de înălţime subsol, parter şi un etaj. Prin proiect se prevede amenajarea spaţiului cu destinaţia de creşă, astfel încât să fie creat copiilor şi cadrelor didactice un mediu educaţional care să le ofere confort şi care să permită desfăşurarea unui proces instructiv-educativ efficient".
Lucrările presupun: consolidare, recompartimentare a spaţiilor necesare funcţionarii în bune condiţii a creşei şi reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalaţiilor pentru utilităţi, refacerea finisajelor interioare şi exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci şi coşuri de gunoi, amenajarea spaţiilor verzi etc. Dotările vor fi specifice destinaţiei spaţiului (mobilier pentru copii, echipamente joc).
" În prezent este în derulare procedura de evaluare a ofertelor care s-au depus în vederea atribuirii contractului de lucrări pentru reabilitarea clădirii (proiectare şi execuţie), valoarea estimată fiind de 2.279.296,96 lei, inclusiv TVA", au explicat reprezentanţii Primăriei Galaţi.
Proiectul cu fonduri europene a fost aprobat în cadrul POR 2014-2020-Axa prioritară 9-Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban-Prioritatea de investiţii 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunităţii (DLRC) la bugetul local.