GEORGE MAIOR: Când UE este puternică, parteneriatul transatlantic este puternic

D.I.
Politică / 20 martie 2019

George Cristian Maior (Sursa foto: Twitter)

George Cristian Maior (Sursa foto: Twitter)

"Când Uniunea Europeană este puternică, parteneriatul transatlantic este puternic şi în beneficiul ambelor părţi: UE şi SUA", a afirmat ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, într-o prelegere ţinută astăzi la Institutul Hudson din capitala americană, în cadrul demersurilor de prezentare a priorităţilor Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.

În prezentarea sa, ambasadorul George Cristian Maior a evidenţiat provocările majore din perioada exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene: alegerile pentru Parlamentul European, ieşirea Marii Britanii din UE, negocierile pentru bugetul Uniunii pentru următorii şapte ani. Diplomatul a remarcat că toate aceste teme sunt importante şi pentru Statele Unite, deoarece "destinele europene şi americane au fost întotdeauna interconectate". "Când Uniunea Europeană este puternică, parteneriatul transatlantic este puternic şi în beneficiul ambelor părţi: UE şi SUA", a afirmat George Cristian Maior, în opinia căruia discursul centrat pe diferenţele de opinie dintre UE şi SUA asupra câtorva teme ar trebui schimbat, informează Agerpres.

"Cooperarea transatlantică este bazată pe împărtăşirea aceloraşi valori, cu un trecut pozitiv enorm şi cu un mare potenţial". "Este nevoie de mai multă implicare a SUA în Europa, bazată pe parteneriatul transatlantic, Iniţiativa celor Trei Mări fiind o oportunitate apărută cu ocazia summit-ului de la Bucureşti în cadrul căruia a fost lansat primul forum de afaceri", a afirmat George Maior. De asemenea, ambasadorul român a făcut referire la evenimentul principal al Preşedinţiei UE, Summit-ul privind viitorul Europei care se va desfăşura la Sibiu în data de 9 mai 2019, informează Ambasada României în Statele Unite ale Americii într-un comunicat difuzat miercuri.

Oficialul român a subliniat şi importanţa Parteneriatului Estic, care împlineşte anul acesta zece ani şi va face obiectul unei conferinţe la nivel înalt în luna mai. El a arătat că dorinţa României este ca Parteneriatul să fie unul de succes, pentru ca ţările partenere să devină mai sigure, mai democratice şi mai prospere. De asemenea, ambasadorul român a arătat importanţa sprijinului Uniunii Europene pentru statele din Balcanii de Vest şi necesitatea de a dezvolta răspunsuri concrete la aspiraţiile europene ale acestor ţări.

Referitor la regiunea Mării Negre, ambasadorul George Maior a ţinut să sublinieze provocările şi ameninţările la care este nevoie de răspuns şi care au transformat zona, începând cu războiul din Georgia din 2008 şi continuând cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea şi conflictul din estul Ucrainei. "Marea Neagră reprezintă un test pentru arhitectura de securitate şi economică regională şi globală din punctul de vedere al libertăţii navigaţiei, dreptului internaţional sau al promovării oportunităţilor economice", a afirmat George Cristian Maior.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce poză color! Make, cât ai scos?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb