Germania, Franţa şi Italia lansează studiile tehnice pentru o viitoare dronăde fabricaţie europeană

Ziarul BURSA #Internaţional / 19 mai 2015

Miniştrii apărării din Germania, Franţa şi Italia au lansat ieri, la Bruxelles, studiile tehnice vizând producerea unei drone europene la orizontul anului 2025, un program ce ar putea însemna investiţii de un miliard de euro, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Această semnare (...) este o etapă foarte importantă pentru cooperarea europeană", a subliniat ministrul francez, precizând că este vorba despre "un demers deschis", faţă de care şi-au arătat interesul şi Spania, şi Polonia.

Obiectivul studiului, care va dura în jur de doi ani, este de a determina un ansamblu de condiţii prealabile operaţionale şi de a elabora un prototip răspunzând necesităţilor comune privind performanţa, calendarul şi costurile", se menţionează într-un comunicat. Pentru această etapă, cele trei state vor contribui cu 20 milioane de euro fiecare.

Proiectul viitoarei drone de recunoaştere de tip MALE este condus de Airbus Group, Dassault Aviation şi Alenia Aermacchi (grupul Finmeccanica). Acestea au prezentat în mai 2014 guvernelor francez, german şi italian o propunere concretă vizând construirea în comun a unei drone militare până în anii 2020/2025, pe o piaţă dominată în prezent de SUA şi Israel.

Statele UE şi firmele europene nu au reuşit timp de peste 10 ani să se pună de acord asupra unui proiect comun de drone MALE. Din acest motiv, Marea Britanie, Italia şi Franţa au achiziţionat drone Reaper de fabricaţie americană, iar Germania şi Franţa operează şi drone bazate pe o platformă israeliană.

Cu prilejul unui summit din decembrie 2013, statele europene au subliniaet urgenţa procurării de drone, însă reducerea bugetelor militare nu a permis până acum deblocarea de fonduri pentru dezvoltarea acestui proiect.

Lideri UE au prevăzut analizarea, la viitorul summit din iunie, a stadiului angajamentelor asumate, cu intenţia de a încuraja suplimentar cooperarea europeană în materie de achiziţie şi fabricare de armamente.

Dronele de tip MALE sunt apte să zboare timp de 24 de ore, la 3.000 de metri altitudine. Declaraţia comună nu face referire la dotarea acestor drone cu o eventuală capacitate de atac, după modelul celor americane Reaper. "După ce va deveni operaţional, sistemul va îndeplini misiuni de recunoaştere la mare distanţă, de supraveghere şi de recunoaştere cu diferite capacităţi de încărcătură utilă", indică miniştrii german, francez şi italian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb