Germania vrea un acord de comerţ liber la nivel global

Ziarul BURSA #Internaţional / 7 noiembrie 2016

Germania vrea un acord de comerţ liber la nivel global

Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a cerut, sâmbătă, reluarea negocierilor pentru un acord de comerţ liber la nivel global, care sunt blocate de mult timp, avertizând că proliferarea acordurilor bilaterale poate conduce la apariţia unor standarde şi reguli variate, transmite Reuters.

"Cel mai bun lucru ar fi un acord sub auspiciile Organizaţiei a Comerţului Mondiale. Ar trebui să reîncepem discuţiile în cadrul OMC, chiar dacă negociem acorduri bilaterale multilaterale", a afirmat Gabriel în timpul unei conferinţe de afaceri de la Hong Kong, potrivit News.ro.

Gabriel a spus că, în absenţa unui acord comercial global, este important ca acordurile comerciale bilaterale să includă standarde sociale, de climă şi de consum, în afară de reducerea tarifelor.

Gabriel a salutat totodată o ofertă făcută de China în timpul vizitei sale în această ţară, pentru începerea unor discuţii intensive cu Germania şi Uniunea Europeană despre exporturile chineze de oţel în UE.

"Desigur că vom accepta ofera chineză şi vom negocia la toate nivelurile pentru a ajunge la o soluţie", a spus ministrul german. El a adăugat însă că este prea devreme să se vorbească despre un semnal clar, întrucât este o dispută majoră.

"Trebuie să ne protejăm siderurgiştii de concurenţa neloială şi de exporturile de oţel subvenţionate din China, care ar putea să preseze industria europeană competitivă şi ecologică", a arătat Gabriel.

Uniunea Europeană a impus luna trecută taxe vamale provizorii pe importurile a două tipuri de oţel din China, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri pentru reducerea exporturilor acestei ţări, despre care oficialii UE spun că au dus la pierderi de locuri de muncă şi închideri de fabrici.

Ministrul german a spus că opoziţia faţă de acorduri comerciale precum cel semnat săptămâna trecută de către Uniunea Europeană şi Canada este determinată de insuficienta comunicare din partea guvernelor a beneficiilor acestora.

Activişti din Olanda au strâns aproape două treimi din semnăturile necesare pentru organizarea unui referendum referitor la acordul CETA, despre care spun că favorizează interesele companiilor multinaţionale.

Respingerea prin referendum a acordului CETA ar adăuga un nou obstacol în calea ratificării CETA, a cărui semnare aproape că a fost împiedicată de autorităţile regiunii Valonia din Belgia.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb