GHEORGHE PIPEREA: "În România, băncile au introdus clauze abuzive în contracte"

A.C.
Bănci-Asigurări / 3 aprilie 2014

Ingerinţa reprezentanţilor FMI în actul de justiţie înfăptuit de instanţele naţionale reprezintă o îngrijorare a Asociaţiei Parakletos datorită "clauzelor abuzive" din contractele instituţiilor bancare cu clienţii săi, potrivit unui comunicat emis de preşedintele asociaţiei, Gheorghe Piperea.

În comunicarea lui Piperea se arată: "Ne manifestăm îngrijorarea faţă de ingerinţa reprezentanţilor FMI în actul de justiţie înfăptuit de instanţele naţionale, dar avem deplina încredere în instanţele naţionale şi în faptul că acestea nu se vor lăsa influenţate de aceste presiuni insidioase. Dacă la sfârşitul anului 2013 Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România (MCV) a fost amânat din pricina invocării ingerinţelor politicului în justiţie, se pare că ingerinţele unei organizaţii internaţionale a bancherilor sunt chiar recomandate".

Piperea acuză FMI de protejarea băncilor: "Oare instabilitatea financiară a sutelor de mii sau poate a milioanelor de consumatori care au fost constrânşi să achite sume importante anumitor bănci în baza unor clauze abuzive este mai puţin importantă? Trebuie să le asigurăm băncilor toate condiţiile pentru spolierea consumatorilor şi pentru realizarea unor profituri ilicite imense doar pentru că FMI girează aceste malversaţiuni?"

De asemenea, avocatul consideră că lobby-ul băncilor la nivel mondial este "notoriu" şi astfel, în dreptul intern, din cauza temerii că "profiturile ilicite ale băncilor" vor fi afectate, directivele europene din materia protecţiei consumatorilor au fost transpuse "cu mare şi foarte mare întârziere. Cu toate aceste temeri, este de neacceptat ca o organizaţie internaţională să impună instanţelor judecătoreşti să judece într-o anumită manieră", Preşedintele Asociaţiei Parakletos explicând că maniera de judecată ar trebui să fie "in spiritul legii", adică, "după cum nu se feresc să arate experţii FMI, în favoarea băncilor".

Astfel, în România, băncile, simţindu-se protejate, au introdus clauze abuzive în contract şi au încasat sume importante de bani de la consumatori.

Sumele de bani achitate de către consumatori în temeiul clauzelor abuzive nu ar fi trebuit să ajungă niciodată în conturile instituţiilor bancare, iar hotărârile care au dispus încetarea acestor practici "sunt temeince, juste şi previzibile".

Comunicatul arată că "temerea FMI şi ingerinţa sa în justiţia română este dată de faptul că, în ultima vreme, instanţele judecătoreşti, aproape in unanimitate, pronunţă hotărâri judecătoreşti în favoarea consumatorilor, constatând ca fiind abuzive numeroase clauze care permiteau băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii, perceperea unor comisioane fără a exista o contraprestaţie etc. O altă temere a băncilor şi, implicit, a FMI este dată de prevederile legale care, în situaţia admiterii unor anumite acţiuni, ar obliga băncile care au pierdut procesul să elimine din toate contractele de credit clauzele constatate ca fiind abuzive".

Piperea concluzionează că FMI acceptă şi recomandă "mai degrabă" încălcarea drepturilor celor mulţi (care au suferit deja prejudicii care nu pot fi reparate - pierderea locuinţei, a familiei etc.), decât diminuarea profiturilor ilicite realizate de anumite instituţii de credit".

Asociaţia interesată de protecţia consumatorilor apreciază că ingerinţa, "chiar dacă va fi legitimată de către executiv/legislativ, prin constituirea tribunalului specializat şi prin tergiversarea oricăror măsuri de protecţie a consumatorilor, nu va fi legitimată de către judecători".

Un exemplu "edificator" referitor la măsurile "inspirate" sugerate de FMI este cel amintit de Jean Ziegler, fost raportor special ONU, în cartea "Imperiul ruşinii": "Cel mai puternic mijloc de dominaţie este datoria. Nu este nevoie de mitraliere, de napalm, de blindate pentru a înrobi şi supune popoarele. Datoria este suficientă (...) La începutul anilor 1980, FMI a impus un plan de ajustare structurală deosebit de sever în Brazilia. Guvernul a trebuit să reducă masiv cheltuielile bugetare. Între altele, a întrerupt o campanie naţională de vaccinare împotriva rujeolei. O epidemie îngrozitoare de rujeolă s-a declanşat în Brazilia, exact în 1984. Zeci de mii de copii nevaccinaţi au murit".

Asociaţia Parakletos şi avocatul Gheorghe Piperea "vor continua să sprijine consumatorii". După ce se va mai extinde cu încă 2.000 de membri (a ajuns la circa 1.000 membri), Asociaţia Parakletos va putea formula acţiuni care vor produce efecte erga omnes, adică vor fi eliminate clauzele abuzive din toate contractele încheiate de instituţia bancară care a pierdut procesul. Până atunci, Asociaţia Parakletos va depune intervenţii în procesele demarate de către ANPC pentru a sprijini această instituţie", se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Solutia: sa-l votam si la noi tot pe Orban, prim ministru. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb