Ghidul solicitantului pentru Microîntreprinderi a fost revizuit

Cristina Radu
Companii / 7 septembrie 2017

Ghidul solicitantului pentru Microîntreprinderi a fost revizuit

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a modificat Ghidul Solicitantului - condiţii specifice de accesare a fondurilor în axa prioritară - îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii - priorităţi de investiţii - promovarea spiritului antreprenorial, prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, prin incubatoare de afaceri, operaţiunea A-Microîntreprinderi, apel dedicat zonei de investiţie teritorială integrată Delta Dunării, conform unui comunicat de presă trimis Redacţiei de către MDRAPFE.

Perioada de depunere a proiectelor se prelungeşte cu două luni. Data de închidere a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare este 10.11.2017, ora 12:00. Restul condiţiilor şi prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate, conform sursei.

Programul Operaţional Regional - POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 şi este unul dintre programele prin care ţara noastră poate să acceseze fondurile europene structurale şi de investiţii. Acestea provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare, potrivit comunicatului citat.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a fost adoptat de Comisia Europeană pe 23 iunie 2015. Obiectivul său este creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, pentru ca acestea să gestioneze eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi cel de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistenţă tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, iar 1,5 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională, conform MDRAPFE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb