Ghiozdanul cu gogoşi

Dacă ridicolul ar ucide, aveam de mult o cu totul altă clasă politică! Aceasta, care defilează zi de zi la tribunele instituţiilor noastre publice şi prin faţa camerelor de luat vederi, de mai bine de două decenii şi jumătate, ar fi zăcut de mult îngropată sub munţii de penibil pe care îi iscă la fiecare gest, cuvînt sau atitudine publică. Am fi trăit cu toţii, într-o altă lume! Aşa....suntem obligaţi să le suportăm "măreţele fapte de stat", să irosim o sisifică energie menită să îi scoată din hăţişul des al prostiei exersate virtuos în cele mai variate ipostaze.

A început anul şcolar! La noi, cei mai harnici "şcolari" se dovedesc politicienii României. Nici nu sună bine clopoţelul, că ei şi-au luat deja la spinare ghiozdanul cu promisiuni şi alte gogoşi electorale şi au dat buzna în curţile şcolilor, să-i fericească pe cei adunaţi acolo, elevi, părinţi, profesori, cu marele lor discurs. Boala nu e nouă. Semne sunt încă din perioada interbelică. "Era" comunistă a cimentat, însă, proastele apucături, le-a dat tăria şi rezistenţa granitului, ridicîndu-le la rang de protocol obligatoriu, pentru toţi, de la Preşedinte şi Premier, la ultimul Primar sau Şef de post de lîngă Răscăuţi. Aşa fac şi astăzi, ca dovadă, ziua de luni! De ce fac ei lucrul acesta, este cît se poate de simplu: simţul lor politic, infailibil, le spune că nu pot da cu piciorul unei asemenea pomeni electorale. Nu dai nici un ban şi te vede amar de lume, te aplaudă, te mai dă şi la televizor! Plus că, vine ocaziunea, mă-nţelegi....să scoţi pe gură şi pe nas kilometri de panglici colorate despre ce a fost, ce este şi ce va fi şcoala la români, despre măreţele realizări ale guvernului, prefecturii, primăriei, postului de poliţie şi jandarmi, pompierilor şi ale altor instituţii de seamă şi de neocolit ale statului, de care...nu-i aşa! ...generaţiile de ieri, de astăzi şi din viitorul luminos la patriei au beneficiat, beneficiază şi vor beneficia de-a pururi, amin!

Am crezut, am sperat, că şansa de-a avea un Preşedinte care a mîncat o pîine din leafa de catedră, care ne-a promis politica altfel şi o Românie a lucrului bine făcut va avea tăria, imaginaţia şi plăcerea de a rupe lanţul acestor dezastruoase începuturi, aşa-zis festive, de an şcolar. Nici vorbă! Ceremonialul se derulează netulburat, cu noii actori ai puterii. Păi...ce-i puţin lucru să îl ai pe Preşedintele României în curtea liceului? Ori pe Primul Ministru? Ori pe mai ştiu eu care ministru, secretar de stat, prefect, primar sau măcar ajutor de primar? Nu! E clar, dă cu mult mai bine! Adunarea festivă devine una care se va scrie singură, de la sine, cu litere de aur, în cartea de istorie a instituţiei cu pricina. Toţi colegii mor de invidie: mamăăăăă....ai văzut ce pile are ăla...i-a venit Preşedintele la deschidere! Ceremonialul stas pe care l-au suportat şi anul acesta micii cetăţeni ai patriei a avut ca puncte obligatorii: "slujba" unui paroh din apropiere, cuvîntul înaltului "om de stat" prezent la ceremonie, chiar dacă nu l-a invitat nimeni, al inspectorului şcolar, al directorului şcolii, al preşedintelui asociaţiei părinţilor, ici şi colo al foştilor sau actualilor elevi. Pe alocuri, au avut dreptul la cuvîntul festiv şi asociaţiile de bunici, mătuşi, tanti şi alte rude apropiate ale şcolarilor, asociaţiile de pensionari afiliate şcolii respective, drumarii, şefii de la fisc şi orice alte autorităţi care sălăşuiesc prin instituţiile de stat aflate în apropierea edificiului şcolar cu pricina. Ce aveau de spus copiilor, care se grăbeau să-şi vadă noile clase şi manuale, toţi aceşti atît de importanţi reprezentanţi ai "autorităţii"? Nimic, absolut nimic, în afara unor penibile platitudini care ar fi ruşinat pînă şi pe cel din urmă corijent la compunere, trecut cu chiu cu vai de clasa a patra. Dacă nu mă credeţi nu aveţi decît să citiţi "alocuţiunea" Preşedintelui României, pusă în cercevea s-o vază oricine-o pofti, pe site-ul instituţiei. Dacă ar fi fost însă doar platitudinea şi lipsa de stil, cu siguranţă, nu ar fi meritat osteneala încă unei admonestări. Dar, faptul că cei care îi scriu discursurile vor cu tot dinadinsul să îl scalde în ridicol, iar domnia sa, ditai Preşedintele, nu schiţează nici un gest de paradă (apărare!) întrece cu mult măsura. A bunului simţ, desigur! În loc să spună ceva uman despre ce a făcut domnia sa pentru şcoală, dacă nu generic, măcar pentru o singură şcoală din România, ca aceea să iasă din necazurile în care zace îngropată, în loc să vorbească măcar despre un singur lucru bine făcut de domnia sa în favoarea sau în beneficiul oricărei şcoli din România, Preşedintele a ţinut să folosească înaltul prilej pentru a arăta că este Dumnezeu pe Pămînt şi Autoritate supremă în România, atribute de la înălţimea cărora "a atras atenţia" reprezentanţilor instituţiilor de care depinde soarta educaţiei româneşti: "luaţi toate măsurile pentru ca în România să nu mai existe şcoli fără autorizaţie sanitară sau fără securitate la incendii!" Păi...tocmai aţi participat la deschiderea unui alt an şcolar în care sute şi mii de şcoli sunt în această situaţie, domnule Preşedinte!!! Pe de altă parte, dacă fără autorizaţii sanitare şi PCI nu se mai poate, atunci cu zeci de mii de profesori care ţin loc de profesori şi nu sunt calificaţi în psihologie şi pedagogie nici cît Marius Chicoş Rostogan, se poate? Cu mii de profesori care nu pot lua nota cinci la concursurile de titularizare pentru materia pe care o predau, se poate? Cu aceleaşi inspectorate şcolare, focare de corupţie politică şi economico-politică, de incompetenţă şi abuzuri, se poate? Cu acelaşi balast de incompetenţă şi birocraţie ministerială crasă, se poate? Cu aceleaşi manuale care nu mai ating nici măcar standardele de competenţă de acum două zeci şi ceva de ani, se poate? Cu lipsa cronică de infrastructură pentru procesul de instruire şi educaţional, se poate? Cu ingerinţa non-educaţională şi abuzurile "păstorilor bisericeşti", se poate? Dar, cu "economia" paralelă a cadourilor, atenţiilor şi a altor forme de "asistenţă economică benevolă" la care familiile copiilor sunt obligate să contribuie, se poate? Dar cu sistemele de evaluare şi acreditare şcolară şi universitară care nu au nici un fel de sistem şi nici o valoare, cam cît se mai poate mai merge înainte?

Măcar una dintre aceste întrebări să vă fi tulburat, domnule Preşedinte şi dacă nu aţi putut face nimic, încă, pentru ca ele să nu mai fie atît de relevante pentru situaţia şcolii din România, măcar să vă fi arătat uman întristat şi îngrijorat de implicaţiile sociale şi tot ar fi fost suficient ca să rupeţi cu "tradiţia festivă" a deschiderilor de an şcolar. Din păcate, aţi preferat să faceţi ceea ce fac toţi politicienii României, să vă luaţi în spate ghiozdanul cu gogoşi să să daţi buzna în curtea unei şcoli pentru a fi aplaudat, nu ca dascăl cu simţul şi grija şcolii, ci ca statuie mişcătoare pusă să întruchipeze Autoritatea.