Gîlceava economiei cu politica

De o bună bucată de vreme, nici politicienii, nici economiştii nu se mai întreabă cum au ajuns lucrurile în pragul prăbuşirii globale, ci care sunt remediile? Sau, ceva mai aplicat: cum facem să nu se prăbuşească ici? Să nu se dărîme, de tot, dincolo?, după vechea reţetă "Lungeşte Doamne boala, pîn" s-o coace poama!" Mutarea pare logică, căci, atît politicienii cît şi economiştii au fost aproape la unison cînd a fost vorba să pună diagnosticul primar. Acum, e timpul tratamentelor clinice şi, la nevoie, al intervenţiilor chirurgicale! În realitate, schimbarea perspectivei ascunde o prăpastie, din ce în ce mai mare, între responsabilii politici ai lumii şi partenerii lor care au pe umeri greutăţile economiei.

Semnalul cel mai clar al divorţului a venit de-acolo de unde lumea se aştepta cel mai puţin: de la Ben, "The Big Ben", adică şeful Băncii pe umerii căreia stă întregul edificiu al economiei americane şi, în bună parte, al celei mondiale, FED. Într-un discurs aşteptat în toată lumea mai ceva ca revelarea celei de-a treia profeţii de la Fatima, Bernake a făcut gestul pe care nimeni nu-l aştepta. A recunoscut, fără ocolişuri, că metodele financiare, chiar şi atunci cînd dispui de latitudinea de a tipări sute de mii de miliarde de dolari, nu pot scoate nici America, nici lumea, din marasmul în care a fost aruncată de erorile masive ale deciziilor luate, atît de economişti, cît şi de politicieni, în ultimele două decenii. Vremea iluziei puterii "mîinii invizibile" de a rezolva "de la sine" toate bubele cres-cute pe pielea tăbăcită a unei economii în care cele mai mari cîştiguri, vreme de decenii, le-au încasat nu producătorii, ci intermediarii şi speculatorii bancar-financiari, s-a încheiat!

Şi nota de plată, cine o achită? Aici, într-o primă fază, politicienii şi economiştii păreau să fie de acord cu o oarecare împărţire a pagubelor între cei responsabili de producerea lor şi "spectatori", adică marea masă a plătitorilor de impozite. Între timp, însă, liderii lumii financiar-bancare s-au răzgîndit şi le-au şoptit politicienilor că fără ei, fără metodele lor şi fără cîştigurile lor fabuloase, din orice, mai ales din inventarea de bani virtuali, fără acoperire în activităţi economic-productive, totul se prăbuşeşte, aşa că politicienii ar face bine să le dea pace şi să treacă întreaga notă de plată pe spinarea supuşilor statului. Zis şi făcut! Doar că divorţul dintre economie şi politică avea să se transforme într-o încăierare în toată regula, odată cu apariţia "fenomenului Grecia". Confruntat cu falimentul statului, îndatorat mult dincolo de puterile sale de plată, guvernul acestei minunate ţări a făcut ceea ce puternicii lumii au cerut de la el, la unison: să treacă nota de plată pe contul populaţiei. Iar populaţia s-a răsculat, pur şi simplu! Sigur, au fost şi cazuri fericite, cum este cel al României, unde cîteva milioane de oameni au tăcut cuminţi din gură, deşi guvernul le-a luat de la gură firimitura traiului de azi pe mîine, fără nici o justificare care să aibă ceva de-a face cu ei, cu activităţile, ori păcatele lor curente! România este însă o excepţie, după cum bine ştim cu toţii!, aşa că nu se poate conta pe "modelul românesc" în momentul accelerării prăbuşirii puterii de cumpărare şi a standardelor de viaţă ale italienilor, spaniolilor, englezilor sau americanilor. Aşadar, vorba lui Cernîşevski, care l-a făcut celebru pe Lenin, ce-i de făcut?

Economiştii, atît cei dedicaţi teoriei, cît şi cei care duc în spate greul realităţilor din economie, sunt tot mai înclinaţi să creadă că "partenerii" lor, politicienii, dacă nu au pierdut neapărat controlul asupra direcţiei navei, cu siguranţă sunt tot mai lipsiţi de vlaga necesară deciziilor fără de care nava nu va putea fi salvată. Ei, politicienii, continuă să se uite cu un ochi la slănină - electoratul şi voturile sale - şi cu unul la făină, situaţia economiei! Rezultatul este că nu pot merge prea mult pe o cale dreaptă, care să nimerească ieşirea din labirintul actualei crize. Varianta aceasta s-ar putea intitula "Divorţ în stil german". Lumea marii industrii din Germania nu mai crede în capacitatea actualei formule politice de a găsi drumul cel drept. Balansul periculos între asumarea unor poveri financiare tot mai mari, în contul salvării Greciei, ori al Euro, dacă preferaţi, şi necesitatea unor schimbări importante în plan intern, fiscal şi al politicilor active de promovare a dezvoltării economice, face ca barca economiei germane, să aibă un tangaj periculos! Prea periculos, pe gustul oamenilor economiei! De aceea, în Germania acestor zile, discuţiile despre necesitatea unui nou "contract social" între economie şi politică sunt de-o acuitate fără precedent în ultimele două decenii! Relaţia dintre politică şi economie nu este deloc mai lipsită de turbulenţe în Franţa, Italia sau Marea Britanie. Mai ales că scadenţele electorale şi ambiţiile politice nu îndeamnă pe nici un politician la "înţelepciune", ci mai degrabă la acţiuni disperate pentru salvarea intereselor imediate.

Unde, cînd şi cum se va termina această gîlceavă, nimeni nu poate spune. Sigur rămîne doar faptul că cele două tabere se găsesc pe poziţii tot mai greu conciliabile. Preşedintele Obama speră să construiască o punte, cu ocazia lansării mult aşteptatului său program de creare a noi locuri de muncă! Rămîne de văzut dacă restul echipei de care depinde soarta Americii îl va urma, sau se va lăsa pradă imperativelor bătăliilor electorale care bat la uşă! Cert rămîne doar un singur lucru: gîlceava economiei cu politica, indiferent de care parte a Atlanticului se aude mai tare, nu ajută cu nimic la conturarea unor soluţii credibile pentru ieşirea din marea criză. Lumea pare să se împace tot mai mult cu ideea că finalul se va rezolva după modelul "scapă cine poate" şi "fiecare pe contul propriu"! Vestea rea pentru noi este că nici nu putem şi nici conturi nu prea avem, ori dacă le avem, sunt toate pline de datorii care cresc şi nici gînd să scadă! Vestea bună este că nimeni nu pare să se sinchiseacă de pagubele făcute de politica şi politicieni noştri, economiei. Această fericită stare de lucruri ne salvează de nevrozele care-i chinuie pe alţii; cei care, aiurea, îşi zdrobesc creierii să găsească soluţii viabile pentru ieşirea din criză, nu unele care îngroapă pe toată lumea, ca la noi! Slavă Domnului, măcar atît rău şi spre binele nostru: cel puţin, nu ne doare capul!