Gripa spaniolă

Am fost anunţaţi, deja, de luni de zile, după Grecia urmează Spania. Vineri, agenţia de cotaţie financiară Fitch a dat o nouă lovitură Spaniei şi, prin consecinţe, monedei euro, implicit Europei. Şi asta se întâmpla chiar atunci când parlamentul spaniol aproba planul de limitare a deficitului bugetar clamat de pieţe. Fich joacă dur, susţinând totodată că joacă cinstit. Anunţând că a degradat nota Spaniei din cauza situaţiei datoriei suverane şi a perspectivelor slabe de creştere economică provocate de gradul mare de îndatorare, agenţia de notaţie - care doreşte să se poziţioneze ca arbitru imparţial - a intervenit în joc.

Totuşi, vineri, pieţele financiare s-au mai liniştit după aproape două săptămâni de degringoladă datorată temerilor privind situaţia euro. Dar asta nu înseamnă că deja criza ar fi intrat într-o nouă etapă. În privinţa Spaniei, sentinţa celor de la Fitch a fost clară: "această degradare a notei reflectă opinia (s.n.) că procesele de ajustare spre un nivel mai scăzut al îndatorării private şi externe va reduce material rata de creştere a economiei spaniole pe termen mediu". Aşa deci, agenţia de cotaţie financiară a privat Spania de cea mai bună notă posibilă AAA, retrogradând-o la AA+, plecând de la opinii. Iar România, pentru comparaţie, are BB+, Piaţa e dominată de opinii, nu de cunoştinţe. În momentele de criză cum este şi acesta, teoriile care făceau altă dată obiectul consensului sunt privite cel puţin cu neîncredere, dacă nu cu ostilitate. Ori, o ştim încă de la parabola cu peştera din Republica lui Platon, opiniile nu sunt cunoştinţe, ci impresii dominate de emoţie.

Spre exemplu, datoria privată spaniolă, cea care îngrijorează în cea mai mare parte pieţele, este formată din datoriile acumulate în primul rând de gospodării, mai apoi de întreprinderil şi bănci. Şi, chiar dacă agenţia menţine perspectiva de economie stabilă pentru Spania, ideea că a intrat pe panta descendentă scade încrederea în capacitatea ţării de a rezis­ta crizei. Ori, cum Spania deţine, până la sfârşitul lunii iunie, preşedinţia rotativă a UE, Europa, fie şi simbolic şi indirect, este direct afectată, nu doar de durata şi duritatea acestei crize, ci şi de acţiunea "obiectivă" a agenţiilor de rating. Şi, a propos de această preşedinţie rotativă, şi Belgia, care va prelua preşedinţia UE de la 1 iulie, este cotată tot cu AA+.

Mai au agenţiile de cotaţie financiară un rost? Şi, dacă da, care e acesta? Agenţiile de cotaţie financiară au avut un rol principal în declanşarea actualei crize, după ce firmele au dat cotaţii de tipul AAA - cel mai sigur rating posibil - titlurilor ipotecare care au provocat debutul crizei, susţinând şi amplificând euforia pentru acest riscant de tip investiţii financiare. Într-un raport publicat la jumătatea lunii aprilie de către o comisie a Congresului Statelor Unite, se susţine că agenţiile de cotaţie financiară erau con­ştiente încă din 2006 că modelul de calcul al ris­cului era eronat, dar nu au acţionat decât abia la începutul verii lui 2007, când au retrogradat celebrele obligaţiuni subprime. Dincolo de fapt ca atare, incapacitatea teoretică şi ideologică a agenţiilor de cotaţie financiară de a anticipa criza le pune într-o lumină nefastă. După ce au pus gaz pe foc susţinând obsesiv "instrumentele toxice", după ce au tăcut lăsând criza să izbucnească, acum, când retrogradează, dar în fapt atacă, statele, agenţiile de cotaţie vor să fie considerate ca obiective şi competente. Dar, departe de a oferi cheia rezolvării situaţiei, ele sunt chiar o parte a problemei. Căci, după "sindromul grecesc", provocat tot de agenţiile de cotaţie, "gripa spaniolă" riscă să se întindă cu repeziciune. Iar guvernele statelor membre şi instituţiile UE nu sunt suficient de sigure şi armonizate pentru a aplica un remediu.