Grupul "Flamingo" estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 160 de milioane de euro

Maria Manta
Ziarul BURSA #Companii #IT / 11 iulie 2006

Previziunile companiei "Flamingo" indică o scădere de circa 10-15%

Grupul Flamingo îşi propune să atingă o suprafaţă netă de vânzare de peste 60.000 mp în următorii trei ani, pornind de la cei circa 36.000 mp existenţi în prezent. În cea mai mare măsură creşterea de suprafaţă va veni din dezvoltarea atât în Capitală, cât şi în alte oraşe mari a noului concept de retail pe suprafaţă mare.

Domnul Cornel Marian, director general Flanco şi reprezentant al fondului de investiţii Oresa Ventures, a declarat: "Modelele moderne de retail vor fi adaptate pe suprafeţe cores-punzătoare şi în oraşele medii şi mici. Reţeaua retail se bazează în acest moment pe 3 branduri, Flamingo, Flanco şi Future Shop, individualizate prin poziţionare diferită în piaţă".

Un obiectiv important îl constituie şi creşterea ponderii vânzărilor de IT&C din totalul vânzărilor din reţeaua de retail Flanco la 25% până la sfârşitul anului 2007 (în prezent reprezintă 10%).

"Dezvoltarea se va face organic. În acelaşi timp grupul explorează noi oportunităţi de fuziuni şi achiziţii, atât în ţară, cât şi în regiune", a precizat domnul Dragoş Simion, vicepreşedinte Flamingo Internaţional. Afacerea de distribuţie a grupului se va concentra pe proiecte mari, în zonele instituţională şi corporatistă.

Cifra de afaceri a Flamingo International a avut o evoluţie ascendentă, astfel în 2003 a fost de 51 milioane de euro, în 2004 - 60 milioane de euro, iar în 2005 - 84 milioane de euro. Estimarea conducerii pentru 2006 fiind, incluzând şi rezultatele Flanco, de 160 milioane de euro.

Capitalurile proprii nete ajung la 56 milioane de euro

Compania Flamingo Internaţional a anunţat, la mijlocul lunii mai, finalizarea tranzacţiei prin care a devenit unic acţionar al Flanco Internaţional, unul dintre cei mai importanţi retaileri de produse electrice şi electronice din România. Prin această achiziţie a început, practic, procesul de consolidare a pieţei de profil din România, în perspectiva integrării în UE, şi a creşterii interesului retailerilor străini pentru piaţa românească.

Dragoş Simion, vicepreşedinte Flamingo Internaţional, a declarat: "Datorită importanţei deosebite pe care procesul de integrare îl are în fructificarea sinergiilor pe care tranzacţia cu Flanco le oferă, precum şi datorită timpului relativ scurt până la începerea sezonului de vânzări de iarnă, conducerea grupului a hotărât să folosească consultanţi experimentaţi în acest domeniu, iar în urma unui proces de selecţie am ales Candidus din Germania". Procesul de integrare decurge într-un ritm susţinut, conform planului, iar primele rezultate sunt deja contabilizate: sediile Flamingo şi Flanco funcţionează împreună în Otopeni, numărul de angajaţi din cele două firme a scăzut, activităţile de achiziţii, depozitare şi logis-tică se desfăşoară în mod concertat, iar gama de produse şi servicii din magazinele Flanco a fost extinsă prin introducerea celor din oferta Flamingo.

După achiziţia retailerului Flanco, grupul Flamingo şi-a îmbunătăţit semnificativ balanţa financiară, capitalurile proprii nete ajungând la 56 milioane de euro. Stabilitatea strategiei grupului este susţinută de acţionarii semnificativi - Dragoş Cinca (41,5%), Oresa Ventures, Deutsche Bank Group, Florin Andronescu (împreună deţinând 28,8%), care au un orizont inves-tiţional pe termen mediu şi lung.

Jiri Rizek, managing director Retail în cadrul grupului Flamingo

Orice achiziţie urmată de un proces de integrare induce riscuri legate de management. "Un pas important a fost făcut prin aducerea în poziţia de managing director Retail în cadrul grupului a domnului Jiri Rizek, până în prezent general manager al lanţului Dixons/Electroworld din Cehia", a spus domnul Dragoş Cincă, preşedintele grupului Flamingo. Alegerea nu a fost deloc întâmplătoare, Dixons/Electroworld fiind unul dintre cele mai solide grupuri europene de retail specializat pe produse electronice, electrocasnice şi IT, iar Cehia este o piaţă cu multe puncte comune cu cea românească, având un avans de 3-4 ani în retailul de profil. Domnul Jiri Rizek are o experienţă de 16 ani în management, dintre care 12 în Philips şi JVC, iar ultimii patru în Dixons, fiind cel care a pus bazele lanţului Electroworld în Cehia. Domnul Rizek va începe activitatea la 1 august, pregătind sezonul de vârf 2006. Domnul Cincă a adăugat: "Strategia grupului se concentrează pe dezvoltarea accelerată a segmentului de retail în România prin intermediul unor concepte noi de magazine de suprafaţă mare. Aceste magazine s-au impus deja ca modele de succes în retailul specific din ţările vest europene şi au avut un start reuşit şi în ţările central şi est europene precum Cehia, Polonia, Ungaria".

Creşterea cotei de piaţă cu 2-3 puncte procentuale, ajungând la 20% până la sfârşitul anului

Anul 2006 în piaţa de retail de profil a început sub auspicii mai puţin favorabile decât 2005. Estimările companiei Flamingo indică o scădere de circa 10-15%, din pricina mai multor cauze conjuncturale, printre care şi comutarea temporară a obiectivelor de achiziţie a românilor sau înăsprirea condiţiilor de acordare a creditelor de consum.

Rezultatele consolidate ale vânzărilor grupului din prima jumătate a anului 2006 se situează cu circa 5% sub nivelul anului precedent, fapt ce se traduce printr-o creştere a cotei de piaţă pe această perioadă, cu o evoluţie peste piaţă pe toate gamele semnificative de produse. Astfel, conducerea grupului estimează o creştere a cotei de piaţă cu 2-3 puncte procentuale, ajungând la 20% până la sfârşitul anului.

Grupul Flamingo Internaţional cuprinde trei lanţuri de retail: Flanco, Flamingo şi Future Shop şi o companie de distribuţie a produselor IT, FDC. Cele trei lanţuri de retail comercializează produse IT&C, electronice şi electrocasnice, atât în România, cât şi în Bulgaria şi Serbia-Muntenegru. Flanco, prin reţeaua sa de 95 de magazine, îşi menţine poziţia de lider în retailul de electronice şi electrocasnice în ceea ce priveşte productivitatea magazinelor şi a personalului, exprimate în vânzări per suprafaţă, respectiv vânzări per angajat. Conceptul Flanco World presupune magazine cu suprafeţe mari (1800 - 3000 mp) amplasate în oraşe mari şi medii, în centre de retail uşor de accesat. Flamingo are magazine deschise în România, dar şi în Bulgaria şi Serbia. În magazinele Flamingo clienţii pot găsi noutăţi din domeniul IT, dar şi produse electronice de ultimă generaţie.

Lanţul Future Shop, lansat în 2005, oferă o gamă largă de produse "mobile", cum sunt notebook-uri, MP3, camere digitale foto şi video, telefoane mobile.

Compania de distribuţie Flamingo Distribution Center (FDC) din cadrul grupului îşi desfăşoară activitatea în şapte ţări, una dintre cele mai importante fiind Olanda, din care se realizează şi distribuţia regională. În România o pondere semnificativă din activitatea FDC o reprezintă sectorul corporate. Din iunie 2005 Flamingo Internaţional este cotată la Bursa de Valori Bucureşti. Situaţiile financiare ale Flamingo Internaţional sunt auditate de PricewaterhouseCoopers.

Rezultatele financiare Flamingo Internaţional în 2005 (fără Flanco) au fost:

- EBITDA +4,8 mil. EUR

- Rezultat net +2 mil. EUR,

iar cele ale Flanco Internaţional:

- EBITDA -0,5 mil. EUR

- Rezultat net 2 mil. EUR

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb