GULEN HASHMI, HOTELUL "TEMPO" BUCUREŞTI: "Bucureştiul, oraş ideal pentru city break"

Vlad Giurgiu
Companii / 9 ianuarie 2017

Gulen Hashmi

Gulen Hashmi

Directoarea generală a hotelului "Tempo", Gulen Hashmi, a declarat că Bucureşti este o destinaţie ideală pentru city break, datorată atracţiilor precum viaţa de noapte, plină de culoare şi la preţuri rezonabile şi viaţa non-stop a capitalei, se arată într-un comunicat de presă trimis astăzi Redacţiei.

Gulen a declarat: "Competiţia hotelieră din Bucureşti a devenit mai intensă dacă ne referim la tarife şi la tariful mediu zilnic (ADR), ceea ce a condus la o creştere a conştientizării raportului preţ-calitate la hotelierii care gestionează hotelurile de 2 şi 3 stele, pentru a-şi păstra clientela existentă. Un rezultat bun al acestei competiţii este trecerea de la stabilirea preţurilor gen «am prins clientul, i-am luat banii» la focalizarea pe valoarea adăugată a banilor. Mai mult decât atât, concurenţa actuală de pe piaţă se bazează foarte mult pe competiţia într-o anumită zonă de activitate, mai degrabă decât pe concurenţa între categoriile de stele".

Aceasta susţine că Bucureştiul poate fi considerată o capitală sigură ca destinaţie de city break. Principalele atracţii pentru petrecerea timpului liber, în ochii turiştilor străini, sunt viaţa de noapte, plină de culoare şi la preţuri rezonabile şi viaţa non-stop a capitalei. De asemenea, numărul tot mai mare de evenimente precum concerte sau meciuri de fotbal transformă Bucureştiul într-un oraş ideal pentru city break.

Directoarea generală a hotelului a mai adăugat: "Hotelul «Tempo» din Bucureşti s-a dovedit a fi o investiţie profitabilă, pe care am recuperat-o în doar 5 ani. După succesul «Tempo Hotel Bucureşti», ne-am decis să formăm şi să extindem lanţul hotelier Tempo din Turcia, care în prezent deţine 5 proprietăţi în Istanbul şi o proprietate în Izmir. Din moment ce hotelurile din Turcia sunt relativ investiţii noi, de doi până la trei ani, este prea devreme pentru a face o comparaţie directă în ceea ce priveşte atractivitatea lor".

Capacitatea de cazare a Bucureştiului s-a triplat în ultimii 15 ani.

Dacă în anul 2000 erau 7422 de locuri de cazare, în prezent sunt 19.784 de locuri de cazare. Au apărut atât hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză de către lanţuri internaţionale, precum şi multe apartamente în regim hotelier clasificate official şi hosteluri, dedicate în secial tinerilor.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2015, Bucureştiul a primit 1.724.999 de turişti. Dintre aceştia, 645.718 au fost turişti români iar 864.504, turişti străini. Cifra turiştilor a crescut de la an la an, în 2014 fiind înregistraţi 1.510.222 de turişti care au generat 2.497.182 nopţi-cazare, în 2013, 1,32 de milioane de turişti iar în 2012, 1.245.425 de turişti. În comparaţie, în 2001 Bucureştiul primea doar 471.126 de turişti. În primele 10 luni ale anului 2016 au fost înregistraţi, în Bucureşti, 1.613.074 turişti, o creştere important faţă de 1.450.877 de turişti, câţi au fost în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Hotelul "Tempo" din Bucureşti a fost deschis în 2004, pe baza unei investiţii de aproximativ 1,3 milioane de euro.

Firma care deţine "Tempo", "Izmir Turizm Insaat ve Ticaret AS", cu capital turcesc, are, de asemenea, o clădire de birouri de 6.600 de metri pătraţi în Otopeni, în valoare de 1,8 milioane de euro. Mai mult,compania construieşte, în prezent, un outlet la Snagov, cu o suprafaţă de 14,500 mp, investiţie în valoare de 4 milioane de euro.

De asemenea, compania turcească a investit în 134 de apartamente rezidenţiale aflate în patru blocuri de apartamente din Otopeni, cu un cost total de 3,2 milioane de euro, precum şi în 20 de vile din aceeaşi zonă, în valoare de 1 milion de euro.

Piaţa imobiliară din România a început să se dezvolte iarăşi, după anii de criză economică, iar mediul de afaceri se dovedeşte a fi stabil. Actuala conjunctură din România atrage mai mulţi investitori din Turcia, un partener economic tradiţional al ţării noastre.

70-75% din turiştii hotelului "Tempo" sunt veniţi pentru afaceri. Media de înnoptări a fost de 2 nopţi per turist în 2015, respectiv de 2,3 nopţi per turist în 2016. Gradul de ocupare a crescut de la 67% în 2015, la 73% în 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb