Guvernul sesizează organe penale pentru nereguli ale foştilor primari PDL cu Fondul de Mediu

V.B.
Companii #Mediu / 4 mai 2014

Guvernul a sesizat organele penale, acuzând că, în perioada 2009-2012, mai multe administraţii locale, printre care cea PDL din Piatra Neamţ (condusă de Gheorghe Ştefan) şi Corbii Mari (Constantin Anghel) au comis nereguli în utilizarea Fondului pentru Mediu pentru proiecte din Programul spaţiilor verzi, potrivit unui raport redactat de Corpul de Control al Guvernului şi trimis astăzi redacţiei.

Unele nereguli au fost identificate în perioada în care Elena Udrea conducea interimar Ministerul Mediului, instituţie care gestionează Fondul de Mediu. Este vorba despre intervalul noiembrie-decembrie 2009, după ce PSD se retrăsese de la guvernare.

Ancheta Corpului de control s-a bazat pe un eşantion constituit dintr-o serie de unităţi administratv-teritoriale: respectiv municipiul Piatra Neamţ, oraşul Petrila (PDL) şi comuna Ila (Hunedoara, PDL), comunele Dragalina (PSD) şi Ştefan cel Mare (Călăraşi, PSD), comunele Aghireşu (PDL) şi Mihai Viteazu (Cluj, UDMR), comunele Corbii Mari şi Răscăieţi (Dâmboviţa, PDL), comuna Roata de Jos (Giurgiu, PDL) şi comuna Lovrin (Timiş, PDL).

Potrivit raportului întocmit de Guvern, unele dintre aceste autorităţi au primit bani şi prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus în acea perioadă de Elena Udrea.

În 2009, pentru realizarea de spaţii verzi în municipiul Piatra-Neamţ, Administraţia Fondului pentru Mediu a încadrat proiectul în altă categorie decât cea corespunzătoare la analiza cererii de finanţare, ceea ce a avut ca efect obţinerea unei finanţări suplimentare de către autoritatea locală. Iniţial, fusese marcată în formular rubrica atestând respingerea proiectului, marcare ştearsă ulterior, se mai arată în raport.

Ca urmare a îndeplinii defectuoase a atribuţiilor de serviciu, municipiului Piatra Neamţ i-a fost acordată din Fondul de Mediu o finanţare nerambursabilă de 1,8 milioane lei, concluzionează inspectorii.

Reprezentanţii Primăriei Corbii Mari au cerut înscrierea în cartea funciară de date care nu corespund adevărului, la fel ca primarul din Aghireşu, care nu a informat despre modificarea amplasamentului terenului, mai transmite raportul guvernamental.

"Având în vedere că, în urma desfăşurării acţiunilor de control la cele 11 autorităţi ale administraţiei publice locale, în legătură cu implementarea proiectelor finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, au rezultat indicii privind acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, uz de fals, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu, deturnare de fonduri), Corpul de control ai primului - ministru, ca organ cu atribuţii de control, a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau, după caz, instanţele de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei", se arată în raportul Corpul de control al prim-ministrului.

Nota de informare privind concluziile verificărilor efectuate la autorităţi ale administraţiei publice locale în legătură cu implementarea proiectelor finanţate, în perioada 2009 -2012, în Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi va fi transmisă, spre informare, Administraţiei Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru, Curţii de Conturi a României.

Printre neregulile constatate, sunt incluse: obţinerea finanţării nerambursabile de la bugetul Fondului pentru mediu prin folosirea unor înscrisuri care conţineau date necorespunzătoare adevărului; îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu cu ocazia analizării si evaluării cererilor de finanţare nerambursabilă; neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractele de finanţare nerambursabilă de către responsabilii legali ai proiectelor; organizarea cu întârziere fată de prevederile contractului de finanţare nerambursabilă a procedurilor de atribuire a contractului de lucrări, cu efecte asupra termenului de valabilitate a contractului; atribuirea ilegală a contractelor de lucrări privind obiectivele de investiţii finanţate din bugetul Fondului pentru mediu; subcontractarea lucrărilor de către operatorii economici cărora le-au fost atribuite contractele de lucrări, fără înştiinţarea autorităţilor publice locale; executarea lucrărilor fără emiterea unor autorizaţii de construire; decontarea nejustificată şi nelegală a unor cheltuieli referitoare la lucrări neexecutate; schimbarea, fără drept, a destinaţiei fondurilor publice alocate obiectivului de investiţii; disimularea cotei de profit practicate de către executanţii lucrărilor aferente obiectivelor de investiţii, în scopul decontării profitului din bugetul Fondului pentru mediu, contrar regulilor de acordare a finanţării nerambursabile.

După verificările la administraţia locală din Piatra - Neamţ, Guvernul a constatat că, pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile din bugetul Fondului pentru mediu, pentru proiectul "Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în municipiul Piatra-Neamţ, zona Bulevard Dacia, Aleea Viforului şi Aleea Tiparului", reprezentanţii Primăriei au atestat într-un înscris (care ulterior a devenit parte integrantă a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ 298/25.06.2009) faptul că terenul de 42.045 mp pentru proiect era compus din parcelele individualizate prin indicarea numerelor cadastrale provizorii atribuite fiecăreia.

Suprafaţa totală stabilită de proiectant (42.045 mp), pe care urma să fie realizat proiectul, preluată în textul unor hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ, nu a corespuns cu totalul suprafeţelor parcelelor indicate ca fiind destinate realizării proiectului de amenajare spaţii verzi, de 30.509 mp.

Raportul mai indică faptul că autoritatea publică locală nu a identificat în mod exact, prin niciun act administrativ, suprafeţele puse la dispoziţie pentru realizarea proiectului, iar între suprafaţa totală, alocată conform hotărârilor Consiliului Local, şi suprafaţa identificată potrivit numerelor cadastrale menţionate în conţinutul anexei la Hotărârea Consiliului Local 439/08.10.2009, s-a constatat o diferenţă de 11.536 mp, diferenţă care a afectat modul de determinare a valorii finanţării nerambursabile acordate din bugetul Fondului pentru mediu.

Altă neregulă identificată se referă la îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu cu ocazia analizării si evaluării cererilor de finanţare nerambursabilă.

Astfel, Corpul de Control a constatat faptul că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a cererilor de finanţare din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu au încadrat proiectul într-o altă categorie decât cea corespunzătoare tipului de amenajare propus, respectiv în categoria "N-parcuri noi, scuaruri şi aliniamente plantate noi" pentru care putea fi obţinută o finanţare de maximum 2 milioane lei, iar nu în categoria "R+E - reabilitare şi extindere parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate", pentru care suma maximă ce putea fi acordată era de maximum 1,5 milioane lei.

Acest fapt a generat acordarea, din bugetul Fondului pentru mediu, a unei finanţări suplimentare, nejustificate, de 500 mii lei.

Totodată, mai susţine Guvernul, membrii Comisiei nu au verificat corectitudinea calculelor aritmetice sau datelor înscrise în documentaţia tehnico-economică referitoare la suprafaţa aleilor bordurate, cheltuielile cu materialul săditor şi ponderea acestora în ansamblul proiectului, fapt ce a determinat acordarea de către comisie a unui punctaj mai mare cu 9 puncte decât cel cuvenit proiectului.

În plus, membrii Comisiei au considerat îndeplinite criteriile de eligibilitate eliminatorii, în condiţiile în care reprezentanţii Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ nu au depus înscrisuri care să ateste regimul juridic şi titularul dreptului de proprietate asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 11.536 mp, destinate realizării proiectului.

În cazul unei evaluări corecte a proiectului "Program de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în municipiul Piatra-Neamţ, zona Bd. Dacia, Aleea Viforului şi Aleea Tiparulu", punctajul total obţinut ar fi fost de numai 65 puncte, nu de 89 puncte, situându-se astfel sub minimul necesar acordării finanţării, de 71 puncte.

Mai mult, pe ultima pagină a "Grilei de verificare din punct de vedere tehnico-economic", completată de reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu, pot fi observate unele modificări ale textului: cifrele înscrise în rubrica "Punctaj total obţinut" ("89") au fost suprascrise peste alte cifre, ilizibile; iniţial, fusese marcată căsuţa aferentă rubricii "Proiect respins", apoi aceasta a fost ştearsă.

Ca urmare a exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu, a fost acordată municipiului Piatra-Neamţ, din bugetul Fondului pentru mediu, pentru realizarea proiectului "Program de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în municipiul Piatra-Neamţ, zona Bulevard Dacia, Aleea Viforului şi Aleea Tiparului" o finanţare nerambursabilă de 1.848.451 lei.

Corpul de control al prim-ministrului mai arată că atribuirea contractului s-a realizat, de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor din Primăria Municipiului Piatra-Neamţ, cu încălcarea normelor legale în domeniul achiziţiilor publice, respectiv fără ca aceştia să verifice îndeplinirea, de către ofertantul declarat câştigător, societatea Garden Center Grup, a unei cerinţe obligatorii de calificare prevăzute în fişa de date a achiziţiei, referitoare la dovada deţinerii unei pepiniere de minimum 1 hectar.

În documentaţia de atribuire, a fost prevăzută cerinţa ca ofertanţii să facă dovada deţinerii unei pepiniere de minimum 1 hectar, condiţie de natură a restricţiona participarea operatorilor economici la procedura de atribuire şi de a favoriza anumiţi operatori economici.

Reprezentanţii societăţii Garden Center Grup au depus, în cadrul ofertei, o adeverinţă emisă de Primăria Oraşului Măgurele, judeţul Ilfov, prin care se atesta că societatea "lucrează în arendă suprafaţa de 16,60 ha pe raza oraşului Măgurele, judeţul Ilfov", specificându-se că "suprafaţa de 16,60 ha este cultivată în prezent cu flori, arbuşti şi plante ornamentale", dar fără a face dovada deţinerii unei pepiniere conform dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv fără a prezenta dovada deţinerii unei autorizaţii legale valide pentru producerea seminţelor şi materialului săditor.

În aceste condiţii, oferta societăţii Garden Center Grup trebuia declarată inacceptabilă, în conformitate cu prevederile articolului 36, alineatul (1) HI b) din Hotărârea Guvernului 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu consecinţa respingerii acesteia.

Corpul de control al premierului susţine că reprezentanţii Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ au recepţionat, fără obiecţiuni, lucrările executate de antreprenorul Garden Center Grup, chiar dacă acestea nu au fost întreprinse în conformitate cu documentaţia tehnică de execuţie.

Totodată, reprezentanţii Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ au atestat în conţinutul "Procesului - verbal de recepţie calitativă" 43090/14.11.2011, cu prilejul întocmirii acestuia, aspecte care nu corespund realităţii, constând în faptul că au fost executate lucrări de "aşternere pământ vegetal" şi "semănare gazon" pe 42.054 mp, deşi, de fapt, acestea fuseseră întocmite doar pe o suprafaţă de 37.361,20 mp.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb