Havrileţ (ANRE): "Preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu 6-7%, de la 1 iulie"

E.D.
Companii #Energie / 20 martie 2015

Havrileţ (ANRE): "Preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu 6-7%, de la 1 iulie"

Preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu 6-7%, de la 1 iulie 2015, în urma discuţiilor pe care ANRE le va avea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene, a declarat astăzi, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ.

"Avem o hotărâre de Guvern care expiră la 1 iulie 2015. De la 1 iulie trebuie să se dea altă hotărâre de Guvern şi să se stabilească preţurile pentru etapele următoare ale aplicării calendarului (de liberalizare a preţului gazelor, n.r.). Se pune problema să modificăm calendarul după evenimentele reale. Calendarul iniţial spunea că se ajunge la 119 lei/MWh (la finalul etapei de liberalizare, n.r.), ori noi, pe piaţa liberă, avem 90 lei/MWh şi preţul are tendinţă de scădere. Nu avem cum să mai mergem peste nivelul pieţei", a explicat Havrileţ, citat de Agerpres.

Preşedintele ANRE a precizat că va fi întocmit un calendar de liberalizare a preţului la gaze prin care să fie înlocuite previziunile din anul 2011 cu cele din prezent.

"Vom face un alt calendar (de liberalizare a preţului la gaze, n.r.), la care să înlocuim previziunile din anul 2011 cu cele de acum. Practic, nu mai ajunge preţul internaţional (la gaze, n.r.) la 500 de dolari, cum era atunci. Se face o updatare. Am obţinut între timp o valoare de piaţă, de 90 de lei/MWh. Ne aşteptăm că, în timpul verii, să ajungă sub acest nivel. Atunci, ne raportăm pentru liberalizare să ajungem la preţul liber de piaţă. Când ajungem la preţul liber de piaţă, nu mai putem noi să îl controlăm. Acum este 90 de lei/MWh pe piaţa liberă", a spus Niculae Havrileţ.

Calendarul de liberalizare a preţului gazelor, convenit de către Guvern cu Comisia Europeană, prevede încheierea acestui proces la 31 decembrie 2018.

O dezbatere privind opţiunile României în discuţiile la nivel european privind reformarea schemei de comercializare a drepturilor de emisii de gaze cu efect de seră şi poziţia pe care o poate avea România în cadrul negocierilor europene pentru această reformă este organizată, vineri, la Bucureşti.

Evenimentul face parte dintr-un proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb