De la faimoasa formulare a lui Heraclit "panta rhei", cu varianta poetică "nu poţi călca de două ori în aceeaşi undă a rîului", puţine propoziţii cu miez filosofic s-au confundat mai uşor cu banalitatea. În ciuda evidenţei, însă, schimbarea continuă să ne ia prin surprindere, cam des şi cam tot aşa cum, în fiecare an, adevărul universal al propoziţiei "iarna nu-i ca vara" surprinde mereu nepregătite autorităţile noastre responsabile de starea drumurilor şi a transporturilor! Politicienii ţin toată ziua discursuri despre schimbare, ba se şi împăunează cu atributul de "manageri" ai ei; în fapt, nu fac altceva decît să confirme regula, şi nu din postura de excepţie!
Cînd lumea a încheiat ciclul de 50 de ani al războiului rece, ideea unei viitoare confruntări franco-germane părea mai inadecvată, zăludă şi ridicolă decît cea a călătoriilor umane, interstelare, în timpul vieţii noastre. (Suntem la stadiul la care nu e unanim acceptat nici măcar faptul că Neil Armstrong a pus piciorul pe Lună; cît despre Marte, trimitem doar nişte maşinării iscoditoare!). Cum să fie război, ce fel de război şi cui ar mai putea el folosi? Jumătate de secol, este o durată suficient de lungă pentru a stabiliza şabloane şi osifica structuri de gîndire! Imaginea Europei în 1990: un tren în care vagoanele-ţări se lasă cu bunăvoinţă, înţelepciune şi ceva avantaje, conduse de "locomotiva" franco-germană! Gara finală: Statele Unite ale Europei! Ce impact ar putea să aibă încheierea războiului rece asupra mîndrei garnituri? Unul benefic! Adică, două! Pe de o parte, noi vagoane, din zona central şi sud-est europeană, vor fi ataşate garniturii, sporindu-i greutatea geo-politică, iar pe de altă parte, trenul secolului XX va deveni TGV-ul secolului XXI! O imagine mirabilă, fără competiţie! Ce s-a întîmplat, de fapt, e... ca în bancul cu "rachetele nucleare şi maşina de cusut", ... cu totul şi cu totul altceva! Prima operaţiune a fost dezmembrarea "locomotivei". Mai precis, ieşirea din rolurile distribuite şi respectate cu stricteţe în timpul războiului rece: Germania, motorul economic; Franţa, mecanicul politic! Nici nu se uscase bine cerneala pe acordurile care consfinţeau reunificarea Germaniei (prin absorbţie!) şi retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul ei, că noua paradigmă a început să prindă contur. Germania a arătat că vrea şi poate să facă politică europeană, pe cont propriu, începînd chiar cu dezmembrarea Iugoslaviei; (recunoaşterea independenţei Croaţiei şi Sloveniei, înainte ca cererile acestor ţări să fi fost făcute publice; o gafă diplomatică, cu tîlc!). Ceea ce a urmat, este istorie! O istorie care merge, însă, în cu totul altă direcţie decît cea scrisă pe foaia de parcurs, din 1990! Confruntarea dintre Germania şi Franţa a devenit o realitate, iar terenul ei de desfăşurare, deocamdată, este Bruxelles, adică sediul instituţiilor europene. Criza economică declanşată de "exportul" insidios al datoriilor şi al consecinţelor destabilizatoare ale "ingineriilor financiare" americane, în sistemul global, nu a făcut decît să accentueze diferenţele şi să accelereze precipitarea evenimentelor. Mai de voie, mai de nevoie, Germania a preluat rolul de plasă de siguranţă a Europei. Nu una inertă politic, însă. Pentru resursele financiare pe care le-a pus la bătaie, ca să salveze stabilitatea zonei euro, Germania a început să pună şi să impună condiţii! Politice! Unii zic chiar, un model! Modelul austerităţii! Cel de care America fuge, ca dracul de tămîie, şi în faţa căruia Europa strîmbă din nas, mai rău ca un copil pus să dea pe gît untura de peşte! În toată această vreme, de cînd a fost decuplată de la "locomotivă", Franţa şi postura ei politică, în Europa, s-au dus pe tobogan, în jos! Calitatea accentuat descrescătoare a celor care ating vîrful poziţiilor de stat şi, mai general, a noilor elite politice franceze, de la Mitterrand încoace; bătăliile politice tot mai crîncene, dintre Dreapta, căzută sub influenţa extremei naţionaliste, şi Stînga, lipsită complet de program şi ideologie, în care au fost tîrîte şi instituţiile statale, au slăbit masiv Franţa ultimelor două decenii. Economia ei este departe de a găsi drumul prosperităţii, iar deteriorarea balanţelor structurale abia dacă mai poate fi ascunsă de ochii partenerilor europeni; Franţa este obligată tot mai des să ceară excepţii de la regulile europene, inclusiv cele ale deficitelor bugetare şi să recurgă la influenţa masivă pe care o are în instituţiile de la Bruxelles, pentru a obţine reglementări care-i sunt favorabile. Neaşteptat pentru unii şi incomod pentru toţi, la orizont s-a profilat un competitor care pare să nu mai ţină cont de nimeni şi de nimic (din trecut, desigur!): Germania! Bruxellesul şi instituţiile europene au devenit locul de confruntare, ultimul teren pe care Franţa deţine un avantaj strategic. În jumătate de secol şi-a stabilizat aici şi e capabilă să reproducă o vastă reţea de "birocraţi" binevoitori şi îndatoraţi, la toate nivelurile critice ale structurilor de decizie. În consecinţă, nimic important nu se mişcă în perimetrul "sterilizat" al instituţiilor europene, fără acordul ei! Din această postură, disperată strategic, dar favorabilă tactic, Franţa a decis că este momentul să treacă la contra-atac. Să tragă la răspundere şi să pună presiuni asupra Germaniei pe temeiul supra-excedentului bugetar!!!! În traducere liberă, să penalizeze Germania, cu ajutorul birocraţiei de la Bruxelles, pentru că, prin politicile sale supra-performante de export, acumulează resursele din care se hrăneşte fragila creştere economică a Europei şi tot pe atît de fragila ei stabilitate financiară, inclusiv cea a Franţei!!! Dacă ridicolul nu a omorît pe nimeni, încă, prostia a pus totuşi capăt zilelor unora! Politicienii francezi şi pletora acoliţilor clientelari din "euro-birocraţia" UE, par ispitiţi să verifice acest adevăr! Ca să înţeleagă situaţia, un remediu ar fi să citească, în regim de urgenţă, microromanul SF, semnat de Ion Groşan, de unde mi-am luat şi eu titlul editorialului de azi: "Planeta mediocrilor"! Cealaltă soluţie ar fi să deschidă ochii şi să vadă în toată splendoarea şi simplitatea lui, adevărul de sorginte heracliteană: totul curge! Chiar dacă este atît de greu să-l priveşti în ochi, cînd apa nu-ţi mai vine ţie la moară, ci altora!
1. Preluare Bursa
(mesaj trimis de xxx file în data de 13.11.2013, 08:22)
Revolta din BCE, speranţă pentru viitorul Europei?
"Deprecierea monedelor nu are ca scop principal creşterea competitivităţii externe, ci importul inflaţiei", a declarat Rickards, care a amintit de consecinţele extrem de negative ale deflaţiei asupra poverii datoriei publice. Acesta să fie şi obiectivul "liderilor" europeni? "Ştergerea" datoriilor prin distrugerea monedei?
2. Preluare Bursa
(mesaj trimis de xxx file în data de 13.11.2013, 08:22)
Revolta din BCE, speranţă pentru viitorul Europei?
"Deprecierea monedelor nu are ca scop principal creşterea competitivităţii externe, ci importul inflaţiei", a declarat Rickards, care a amintit de consecinţele extrem de negative ale deflaţiei asupra poverii datoriei publice. Acesta să fie şi obiectivul "liderilor" europeni? "Ştergerea" datoriilor prin distrugerea monedei?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de salomeea în data de 24.11.2013, 16:55)
interesanta ipoteza...