Hidroelectrica a câştigat medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva

F. A.
Companii #Energie / 29 aprilie 2010

Echipa companiei Hidroelectrica a câştigat medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva cu proiectul Instalaţie automată de ungere. Evenimentul a avut loc în perioada 21-25 aprilie. Instalaţia reprezintă un sistem inovator automatizat de ungere al arborelui de la vana sferică şi se află în funcţiune la centrala hidroelectrică Clocotiş din cadrul Sucursalei Hidrocentrale Târgu-Jiu. Astfel, funcţiile de comandă sunt asigurate de un automat programabil, nefiind necesară intervenţia personalului de exploatare, informează un comunicat remis redacţiei.

Acesta nu este singurul proiect care s-a bucurat de recunoaştere la nivel internaţional. În anul 2008, invenţia "Instalaţie pneumohidraulică de acţionare a servomotoarelor aparatului director şi paletelor rotorului turbinei Kaplan şi Francis cu automat programabil" a fost premiată cu două medalii de argint la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva şi la Salonul Mondial de Inovaţii, Cercetări şi noi Tehnologii de la Bruxelles şi a primit premiul special din partea Asociaţiei Poloneze a Inventatorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4986
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8889
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.0585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb