ÎN 2015, Secom a înregistrat afaceri cu 19% mai mari, ajungând la 12,2 milioane de euro

Adina Lateş
Companii / 27 ianuarie 2016

Secom, companie românească specializată în importul, distribuţia şi comercializarea de produse naturale pentru sănătate şi frumuseţe, a înregistrat anul trecut afaceri de 54,8 milioane de lei (12,2 milioane de euro), în creştere cu 19% faţă de 46,1 milioane de lei (10,2 milioane de euro), în 2014, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania a continuat dezvoltarea reţelei de magazine proprii, ajungând la 8 unităţi, după ce la finalul anului a lansat câte un magazin în Braşov şi Bacău. Valoarea investiţiilor demarate de Secom în 2015 a fost de 1,87 milioane de euro, resurse direcţionate în lucrările de extindere a sediului administrativ şi a depozitului, lansarea noilor magazine şi în strategia de informare şi promovare.

"Secom îşi menţine trendul de creştere peste nivelul pieţei, iar rezultatele înregistrate în 2015 sunt atât confirmarea evoluţiei organice, dar şi a eforturilor de informare şi educare a pieţei româneşti. Am câştigat încrederea consumatorilor prin produse de calitate, cu ingrediente inovatoare, prin informare etică şi corectă, iar acest lucru se poate vedea în dezvoltarea noastră. Ne propunem ca din 2016 să accelerăm ritmul de dezvoltare şi să ajungem la o cifră de afaceri de 15,5 milioane de euro. Principalii vectori care ne vor ajuta să atingem acest obiectiv sunt inovaţia, performanţa echipei şi acoperirea unor arii terapeutice noi", declară Lucia Costea, Managing Partner Secom.

Pentru 2016, Secom vizează dublarea investiţiilor în promovarea principalelor branduri şi creşterea cotei de piaţă pe principalele arii terapeutice. Compania vizează extinderea reţelei de magazine în zona de vest a ţării, cu două-trei unităţi.

Conform sursei citate, strategia pentru 2016 mai include investiţii complexe în dezvoltarea resurselor umane prin implementarea de programe de training, precum şi achiziţia de noi softuri care să faciliteze activitatea echipei şi un mai bun management al întregului business.

"Secom este o companie în care oportunitatea şi dezvoltarea sunt cuvintele de ordine. În 2004, atunci când demaram activitatea de import, în Secom eram doi oameni. Astăzi compania numără 120 de angajaţi la nivel naţional. La începutul acestui an am înfiinţat un nou department - Trade Marketing, iar până la finalul lui 2016 ne propunem să ajungem la o echipă de 150 de angajaţi", adaugă Lucia Costea, Managing Partner.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb