ÎN ANCHETA COMISIEI REGALE, Băncile din Australia îşi recunosc abuzurile

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 mai 2018

Băncile din Australia îşi recunosc abuzurile

Băncile din Australia s-au angajat într-o gamă largă de abateri, potrivit dezvăluirilor din ancheta pe care a lansat-o anul acesta Comisia Regală din ţară.

Amintim că, în luna februarie, Comisia Regală pentru anchetarea abaterilor din industria bancară şi a serviciilor financiare a lansat o investigaţie care va dura un an şi priveşte tacticile de vânzare a produselor bancare.

Toţi cei patru mari creditori din Aus­tralia au recunoscut unele încălcări ale normelor în domeniu, a declarat, conform Reuters, Michael Hodge, consilierul principal care a acordat asistenţă în ancheta ce a ajuns la a treia rundă de audieri publice, concentrată pe felul în care au tratat băncile întreprinderile mici şi mijlocii.

Recunoaşterea comportamentului necorespunzător a apărut în condiţiile în care Kenneth Hayne, fost judecător, care conduce Comisia Regală, a declarat că au fost relevate peste 5.500 de dovezi care detaliază abaterile, iar 11% privesc întreprinderile mici şi mijlocii.

Audierile anterioare au descoperit abuzuri răspândite în industria de consultanţă financiară din Australia.

Australia and New Zealand Banking Group (ANZ) a informat, în cadrul investigaţiei, că a avut cunoştinţă de 47 de împrumuturi frauduloase pentru companii, care au fost prelungite anul trecut.

"ANZ a recunoscut că, în 2017, a constatat că doi manageri ai băncii, de pe segmentul de business, au conspirat cu terţe părţi externe pentru a acorda 47 de împrumuturi frauduloase. Unul a fost demis, celălalt a demisionat pe parcursul procesului disciplinar", a spus Hodge.

La rândul său, Commonwealth Bank of Australia a recunoscut că, de-a lungul mai multor ani, a dublat dobânda în mod sistematic pentru unii clienţi corporate, a spus Hodge, adăugând că cel mai mare creditor din Australia nu a informat autoritatea de reglementare cu privire la această problemă în timp util, aşa cum impune legea.

Şi National Australia Bank a recunoscut suprataxarea clienţilor din cauza calculelor incorecte ale ratelor dobânzilor şi comisioanelor, în timp ce Westpac Banking Corp. - că a oferit în mod necorespunzător credite întreprinderilor.

Cele patru mari bănci din ţară domină piaţa creditelor ipotecare şi a creditelor destinate afacerilor, deţinând în acelaşi timp "partea leului" la depozite şi împrumuturi de consum.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De la antipozi se da ora exacta: creditare cu denominare in CHF si Yeni, bifat; hotii la adresa cetatenilor si a micilor afaceri, bifat.

    Asteptam si epilogul: Amenda simbolica in moneda botswaneza! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb