ÎN OCTOMBRIE: Preţurile de consum din Turcia au crescut cu 25%

I.T.
Internaţional / 6 noiembrie 2018

Preţurile de consum din Turcia au crescut cu 25%

Preţurile de consum din Turcia au crescut cu 25%, în octombrie, cel mai mult din ultimii 15 ani, dar cea mai mare dificultate este ca banca centrală să nu cedeze presiunii de a reduce dobânzile în mod prematur, în condiţiile în care inflaţia va începe să încetinească anul viitor, potrivit analiştilor, relatează CNBC.

Inflaţia core, care exclude factori volatili, precum energia şi preţurile alimentelor, au urcat într-o măsură similară.

Ţinta de inflaţie a băncii centrale a Turciei este de numai 5%.

Avansul preţurilor de consum a fost provocat, în mare măsură, de criza valutară, în care lira turcească s-a depreciat în acest an cu 30% faţă de dolarul american. Cel mai mare declin al lirei a avut loc în luna august, de 45% comparativ cu dolarul, dar ulterior a recuperat o parte din pierderi.

Deprecierea lirei a fost un factor din spatele presiunilor inflaţioniste din Turcia, dar avansul preţurilor a fost provocat şi de alte probleme, cum ar fi îngrijorările legate de independenţa băncii centrale şi criza diplomatică cu Statele Unite.

În mod tradiţional, băncile centrale măresc dobânzile pentru a ţine inflaţia sub control, dar banca centrală a Turciei este presată, în special, de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, să reducă dobânzile pentru a stimula cheltuielile şi creşterea economică. Instituţia l-a sfidat pe preşedinte şi a înăsprit politica monetară, în septembrie, majorând dobânda de răscumpărare pe o săptămână (principalul instrument de politică monetară) la 24%. Banca a menţinut dobânda la acest nivel şi în octombrie.

Un economist senior al Capital Economics, Jason Tuvey, a apreciat, ieri, că rata inflaţiei din Turcia a atins sau este aproape de nivelul maxim, iar banca centrală nu va mai mări dobânzile.

"În condiţiile în care rata inflaţiei va începe să coboare puternic spre jumătatea anului viitor, credem că următoarea mişcare a dobânzilor va fi în jos. Anticipăm că rata de răscumpărare va scădea de la 24% în prezent la 20% până la sfârşitul anului viitor", a afirmat Tuvey într-o notă adresată clienţilor, conform News.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb