ÎN PERIOADA 17-18 IANUARIE 2018, ADTI şi APTTI vor protesta pentru stoparea activităţilor ilegale de transport de pasageri neautorizat

A.C.
Miscellanea #Transporturi / 11 decembrie 2017

ADTI şi APTTI vor protesta pentru stoparea activităţilor ilegale de transport de pasageri neautorizat

Un număr de 5000 de transportatori, membri ai Asociaţiei Pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI) şi ai Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTTI) vor participa în perioada 17-18 ianuarie 2018 la un protest organizat de APTTI şi ADTI, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Cele două organizaţii au solicitat primului ministru Mihai Tudose să intervină şi să ia măsuri pentru stoparea activităţilor ilegale de transport de pasageri neautorizat.

Fenomenul platformelor on-line de tip ridesharing precum şi fenomenul pirateriei în transportul de pasageri au luat o mare amploare la nivel naţional şi sunt astăzi în plină expansiune, fără ca instituţiile abilitate să intervină pentru intrarea acestora în legalitate, informează comunicatul.

În comunicat se menţionează: "Black Cab, Uber,Taxi Fy si alţii, desfăşoară nestingheriţi activităţi sub forma serviciului public de transport pasageri în regim de taxi şi închiriere, fără a trece prin filtrele impuse şi aplicate domeniului de actele normative în vigoare. Utilizând maşini second-hand deţinute de persoane fizice sau juridice neautorizate pentru desfăşurarea acestor activităţi, acestea au început deja să promoveze încasarea cash la şofer pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, distorsionând complet serviciul de taximetrie, afectat de grupurile de interese de tip mafiot, corupţie şi abuzuri în legiferare şi reglementare, atât la nivel local cât şi în Parlament. Ani la rând, legea în domeniul taximetriei s-a făcut de acelaşi grup de interese, deghizat în asociaţie şi ulterior federaţie, care prin trafic de influenţă şi acte de corupere a "sistemului" a reuşit să pună pe butuci ceea ce ar fi trebuit să fie un serviciu public în interesul cetăţenilor, la un nivel de siguranţă şi confort în concordanţă cu nevoile pasagerilor".

A.D.T.I şi A.P.T.T.I a solicitat Guvernului României o intervenţie pentru reglementarea/autorizarea transportului desfăşurat sub "umbrela" acestor platforme, sau eliminarea tuturor barierelor birocratice impuse celor ce "încă speră să desfăşoare activităţi de taxi şi închiriere în conditii de concurenţă loială".

"Toti conducătorii auto ce desfasoară activităţi de transport pasageri trebuie să treacă prin toate verificările şi atestările din domeniu iar vehiculele trebuie autorizate pentru a presta servicii de ridesharing sau transport de pasageri indiferent de modul în care se face comanda de către client", au transmis reprezentanţii organizaţiilor.

A.P.T.T.I şi A.D.T.I consideră că este necesar ca modificările legislative ce urmează să se facă de către Executiv sau de către Parlament, să urmarească strict atât interesul celor ce beneficiază de aceste servicii cât şi operatorii de transport, grav afectaţi în prezent de concurenţa neloială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb