Prima fabrică de produse lactate realizată cu fonduri SAPARD în Prahova, în valoare de peste 1,6 milioane de euro, a fost inaugurată, ieri, la Proviţa de Jos, transmite NewsIn. "Obiectivul de la Proviţa de Jos reprezintă prima investiţie din această zonă şi a fost realizat prin accesarea unui program SAPARD de către firma Altoimpex SRL", a precizat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Prahova, Mihaela Moiceanu.
Fabrica de produse lactate de la Proviţa de Jos se întinde pe o suprafaţă de 3.500 mp, teren luat în concesiune de la primăria din localitate şi are în componenţă, pe lângă sălile de recepţie şi pasteurizare a laptelui, o sală de producţie a produselor vâscoase, precum iaurt, smântână sau unt, o sală de fabricaţie a caşcavalului, a brânzei telemea şi a urdei, dar şi un laborator fizico-chimic în care îşi desfăşoră activitaea medicul veterinar desemnat de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova.
"Apariţia unei astfel de investiţii este extrem de benefică pentru locuitorii din Proviţa de Jos, dar şi din împrejurimile comunei, laptele care este prelucrat la fabrica inaugurată joi urmând să fie colectat de la producătorii direcţi, la preţul pieţei", a mai spus Moiceanu.
Valoarea totală a proiectului este de 1.642.000 de euro, 50% din sumă fiind accesată prin programul SAPARD şi 50 % aparţinând investitorului.
Purtătorul de cuvânt al CJ Prahova a ţinut să mai precizeze că, într-o primă fază, la fabrica de produse lactate din comuna Proviţa de Jos au fost create 14 locuri de muncă.