ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN 2021 Autonom raportează un profit net în creştere cu 201,6%

S.B.
Piaţa de Capital / 30 septembrie 2021

Autonom raportează un profit net în creştere cu 201,6%

Autonom Services SA anunţă venituri consolidate de 178,1 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi un profit net de 12,5 milioane de lei, o majorare cu 201,6% comparativ cu primul semestru din 2020, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania estimează că pentru întreg anul 2021, rezultatele financiare vor fi similare sau chiar peste cele obţinute în 2019, fiind la începutul unui nou ciclu de creştere accelerată şi sustenabilă.

"În timp ce primele şase luni ale anului 2020 ne-au forţat să ne adaptăm rapid noilor condiţii şi să lucrăm cu scenarii multiple pentru a gestiona cât mai bine viitorul incert, în prima jumătate a anului 2021 ne-am bucurat de rezultatele deciziilor bune luate cu un an în urmă şi de revenirea economică, continuând să acţionăm în acelaşi mod agil. Pentru noi, a fost încă un semestru de creştere sustenabilă, adaptată realităţilor în continuă schimbare, în care am recuperat semnificativ din scăderile de anul trecut. Autonom a prosperat întotdeauna în perioade de criză sau la scurt timp după şi, asemănător cu modul în care am evoluat în trecut, dorim să profităm de oportunităţile care apar în situaţia actuală a pieţei, pentru a ne accelera şi mai mult dezvoltarea," a declarat Dan Ştefan, cofondator şi acţionar al Autonom.

Divizia de leasing operaţional a continuat să crească, cu venituri totale de 90,1 milioane lei, reprezentând o majorare de 7,29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Aceste rezultate financiare pozitive se datorează strategiei de afaceri a Autonom de a se concentra pe flotele mici şi mijlocii, de a se poziţiona ca un partener de mobilitate şi de a furniza serviciile sale în toată ţara. De asemenea, un rol important în atingerea acestor rezultate l-a avut dezvoltarea diviziei de parteneriate şi creşterea colaborărilor cu mai multe instituţii financiare şi dealeri auto. La 30 iunie 2021, divizia de leasing operaţional opera 7.028 de vehicule.

În ceea ce priveşte linia de business rent-a-car, compania a avut o rată de ocupare a flotei neobişnuit de mare, de 88%, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 27% în primele şase luni ale anului 2021, ajungând la 26,9 milioane de lei. În această perioadă, flota Autonom Rent-a-Car a ajuns la 2.199 de maşini. În plus, compania a continuat dezvoltarea serviciul de maşină de înlocuire în caz de accident şi a onorat în primul semestru din 2021 peste 1.800 de solicitări, în creştere cu 85% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însumând peste 8.000 zile de închiriere. În această perioadă, compania a mai deschis două noi agenţii, în Odorheiul Secuiesc, respectiv Târgovişte şi deţine în acest moment 46 de agenţii prezente în 33 de oraşe.

"În ciuda dificultăţilor cu care se confruntă în general economiile în timp ce se recuperează după o criză, cum ar fi cea rezultată din pandemia de COVID-19, prima jumătate a anului a fost în linie cu aşteptările noastre. Rezultatele Autonom sunt dovada puterii modelului de business construit şi continuăm să lucrăm cu mai multe scenarii în acest mediu incert pentru a profita de oportunităţile de creştere şi dezvoltare. Priorităţile noastre pentru viitor rămân sănătatea financiară a companiei, dezvoltarea unor servicii sustenabile, în armonie cu mediul înconjurător, menţinerea unei culturi organizaţionale în care oamenii să evolueze în fiecare zi şi dezvoltarea de proiecte cu impact pentru educaţia noilor generaţii," a adăugat Marius Ştefan, cofondator şi acţionar al Autonom.

În primul semestru din 2021, Autonom a înregistrat rezultate în creştere şi în cadrul diviziei de maşini rulate. Compania a vândut 763 de maşini care au generat venituri de 36,3 de milioane de lei, în creştere cu 18,81% faţă de primele şase luni din 2020 şi cu 105% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019. De asemenea, în această perioadă, Autonom a continuat să investească în amenajarea locaţiei de pe DN1, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 64, aceasta fiind în momentul de faţă unul dintre cele mai mari parcuri auto de pe DN1.

O altă reuşită majoră a primelor şase luni a venit în luna iunie 2021. Fitch Ratings a menţinut ratingul IDR (Long-Term Issuer Default Rating) "B+" pentru Autonom Services. Mai important, Fitch a revizuit perspectiva companiei, de la negativă la stabilă, ca urmare a rezultatelor bune ale Autonom în 2020 şi a modului în care aceasta a răspuns pandemiei de COVID-19. Compania a reuşit să îşi îmbunătăţească performanţa în ochii unei agenţii independente şi a progresat de la o perspectivă negativă la una stabilă în doar un an, unul dintre cei mai provocatori de până acum pentru industria în care activează.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb