ÎN URMA UNEI INVESTIŢII DE 100.000 DE EURO Braşovenii de la iQuest au deschis un birou la Sibiu

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #IT / 17 octombrie 2011

Compania braşoveană iQuest, unul dintre furnizorii locali de soluţii şi servicii IT, a inaugurat cel de-al treilea centru de dezvoltare din ţara noastră, la Sibiu, în urma unei inves-tiţii de 100.000 de euro. Compania mai deţine două astfel de centre la Braşov şi la Cluj-Napoca. Compania, care a fost lasată în 1998 la Frankfurt, mai deţine birouri de consultanţă la Bucureşti, Budapesta, Paris şi Goteborg. Cornelius Brody, CEO iQuest, a declarat că "decizia deschiderii noului centru de dezvoltare a fost luată datorită nivelului ridicat de compentenţă al IT-iştilor sibieni, precum şi prezenţei facultăţilor de profil care au dovedit performanţe ridicate".

Angajaţii din noul centru vor lucra, împreună cu echipele din celelalte centre, la proiecte adresate pieţei europene, în special clienţilor din Germania, Suedia sau Elveţia.

Centrul de pe Cibin este situat în Centrul de Afaceri Sibiu şi are o suprafaţă de 650 de metri pătraţi, care ar urma să fie extinsă la 1.100 de metri pătraţi pe măsură ce va creşte numărul de angajaţi.

Centrul va avea, în prima fază, 11 ingineri software, specializaţi în tehnologie Microsoft, estimându-se ca numărul angajaţilor să crească la pes-te 50 până la sfârşitul anului viitor.

Brody spune că firma pe care o conduce şi-a programat o creştere anuală a numărului de angajaţi cu 20 - 25%. Compania numără în prezent peste 400 de angajaţi şi în continuare există poziţii deschise adresându-se atât tinerilor absolvenţi, cât şi specialiştilor cu experienţă.

În acest an, compania se aşteaptă la afaceri de 14 milioane euro, în creştere cu 40% faţă de 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb