ÎN URMĂTOAREA PERIOADĂ A ANULUI Nestle România se va concentra pe sustenabilitate

V.R.
Companii #Agro-alimentar / 2 august 2022

Silvia Sticlea, Country Manager Nestle România

Silvia Sticlea, Country Manager Nestle România

În contextul actual geopolitic, economic şi social, Nestle practică "un business rezilient, sănătos, sustenabil, care a ajutat atât partenerii de afaceri, cât şi comunităţile locale", spun oficialii companiei, menţionând că Nestle România este parte integrantă a eco-sistemului local, partener al comunităţilor şi al retailerilor.

Silvia Sticlea, Country Manager Nestle România, declară: "Pentru acest an ne dorim să continuăm să creştem în ritmul avut în primul semestru, de 12,6%, să aducem pe piaţă produse sănătoase şi de calitate, şi, de asemenea, ne concentrăm pe dezvoltarea şi consolidarea în continuare a unei echipe unite şi puternice. În primele şase luni ale anului am angajat 55 de colegi noi în mai multe departamente. În a doua parte a anului, vom dezvolta proiectele de CSR pe care deja le-am început, finalizând anul cu o nouă campanie de plantare de copaci. Pentru 2023 planul este să continuăm investiţiile în dezvoltarea portofoliului cu produse sustenabile".

Potrivit conducerii companiei, Nestle se angajează pe deplin să accelereze transformarea către sisteme alimentare echitabile, cu emisii nete zero, care să poată hrăni toţi oamenii. În noul raport CSV pe 2021, Nestle explică modul în care sprijină tranziţia către sisteme alimentare pozitive pentru natură. Pentru a putea atinge acest obiectiv este esenţial ca fiecare parte din sistemul Nestle să îşi aducă aportul, într-un mod localizat şi adaptat atât realităţilor locale, cât şi nevoilor consumatorilor şi comunităţilor din fiecare ţară.

În ultimii doi ani, Nestle şi-a redus emisiile absolute de gaze cu efect de seră, chiar dacă volumul său de afaceri a crescut semnificativ. Mai exact, a obţinut o reducere de 4 milioane de tone de CO2, de exemplu, prin trecerea la energia electrică din surse regenerabile sau prin încurajarea utilizării îngrăşămintelor naturale în agricultură. Nestle a iniţiat absorbţii de 9,7 milioane de tone de CO2 prin soluţii bazate pe natură în cadrul lanţului său valoric.

Nestle investeşte 1,2 miliarde de franci până în 2025 pentru a contribui la construirea practicilor agricole regenerative. Iniţiativele Nestle vizează protejarea ecosistemelor, îmbunătăţirea biodiversităţii şi reducerea emisiilor cauzate de agricultură în lanţul de aprovizionare. Nestle lucrează îndeaproape cu fermierii, furnizorii şi comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea pentru a permite o tranziţie echitabilă.

Nestle îşi doreşte portofolii de produse mai sustenabile prin inovaţie

Nestle îşi doreşte portofolii de produse mai sustenabile prin inovaţie, spun oficialii companiei, adăugând: "Inovaţia stimulează produsele cu impact redus asupra mediului. În ultimii ani au fost lansate mai multe produse alimentare şi băuturi bazate pe plante, cu emisii mai scăzute de dioxid de carbon".

Nestle îşi intensifică şi acţiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile până în 2025 şi de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, în aceeaşi perioadă. Compania a trecut anul trecut la ambalaje 100% reciclabile pentru brandul de dulciuri Smarties. Iar pentru Divizia Nespresso® a Nestle România în 2018 a lansat un program de reciclare a capsulelor de cafea şi a creat infrastructura de colectare şi reciclare necesară.

"Este nevoie pregnantă de colaborare şi parteneriate public-privat pentru a interveni în domenii precum educaţia sustenabilă şi dezvoltarea durabilă a societăţii de mâine", spune Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestle România, subliniind: "Tocmai de aceea, Nestle investeşte de peste 12 ani în proiectele educaţionale din domeniul nutriţiei şi educaţiei pentru mediu, deoarece considerăm că educaţia tinerei generaţii va duce la schimbări pozitive şi efecte pe termen lung. În viitor, carbonul va fi noua calorie, adică consumatorii vor fi foarte atenţi şi vor calcula emisiile de carbon, alegând produsele care au o amprentă asupra mediului cât mai mică. De aceea, şi anul acesta plantăm 20.000 de puieţi alături de Asociaţia Mai Mult Verde în judeţul Giurgiu, ca rezultat al campaniei noastre naţionale «Un viitor mai verde» şi parte a iniţiativei noastre Nestle for a Waste Free World".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb