Inculpaţii din dosarul Lukoil rămân sub control judiciar

Elena Deacu
Anticorupţie / 5 august 2015

Cei şase inculpaţi persoane fizice trimişi în judecată în dosarul Lukoil rămân în continuare sub control judiciar, instanţa înlocuind, în cazul a trei dintre ei, obligaţia de a nu părăsi municipiul Bucureşti, respectiv judeţul Ilfov, cu cea de a nu părăsi teritoriul României.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a respins, marţi, cererile inculpaţilor de revocare a măsurii controlului judiciar şi a dispus menţinerea măsurii pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 august până la data de 2 octombrie inclusiv.

De asemenea, magistraţii au dispus înlocuirea obligaţiei inculpaţilor Kuzina Olga, Raţă Andrei şi Voinstev Alexey de a nu părăsi municipiul Bucureşti, respectiv judeţul Ilfov, cu obligarea de a nu părăsi teritoriul României, menţinând în rest obligaţiile dispuse de organul de urmărire penală.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus, luni, trimiterea în judecată a opt inculpaţi în dosarul Lukoil, fiind vorba despre şase persoane fizice şi două persoane juridice.

Astfel, SC Petrotel Lukoil Ploieşti şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda au fost deferite justiţiei sub acuzaţiile de spălare de bani, respectiv complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, scrie Agerpres.

De asemenea, au fost trimişi în judecată directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti şi membru în Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii, cetăţeanul rus Andrey Bogdanov, acuzat de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani, precum şi cetăţenii ruşi Alexey Voinstev, director general adjunct în cadrul societăţii de la Ploieşti, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, şi Olga Kuzina, director general adjunct în cadrul Petrotel Lukoil Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi Andrei Raţă, cetăţean moldovean, membru în CA al Petrotel Lukoil Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, Dan Dănulescu, director general adjunct în cadrul societăţii de la Ploieşti, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, şi Dorel Duţu, contabil şef în cadrul Petrotel Lukoil Ploieşti, pentru complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este de peste 7,5 miliarde lei, echivalent a aproape 1,8 miliarde euro.

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei, a primelor de emisiune deţinute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei, asupra conturilor deţinute de Petrotel Lukoil Ploieşti la RBS Bank Olanda, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ar trebui ca statul Roman sa ceara socoteala si de la actionarii RAFO Onesti. Cati bani au primit cineva ar trebui sa ceara socoteala. S-au spalt multi bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb