INS anunţă că în judeţul Botoşani s-a recenzat toată populaţia estimată

G.D.
Miscellanea / 13 iulie 2022

INS anunţă că în judeţul Botoşani s-a recenzat toată populaţia estimată

Institutul Naţional de Statistică anunţă, ieri seară, că în judeţul Botoşani s-a recenzat toată populaţia estimată, notează News.ro.

"Este oficial! Avem primul judeţ în care s-a recenzat toată populaţia estimată! Felicitări locuitorilor din judeţul Botoşani pentru implicarea în recensământ, atât în etapa autorecenzării, cât şi acum", au transmis, ieri seară, reprezentanţii Institutului Naţional de statistică.

Potrivit acestora, până la 6 iulie, peste 75% din populaţia estimată fusese recenzată, în ambele etape, autorecenzare şi recenzarea prin interviuri faţă în faţă.

Recensământul continuă până pe 17 iulie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din 6 iulie (recenzați 75% din estimați - orice ar însemna asta) până pe 17 iulie sunt 12 zile. Cam care să fie procentajul final de recenzați? Deci s-a pornit de la un estimat (nu contează pe ce baze, probabil acel 19 milioane îndelung folosit) și se va ajunge la ceva de genul 80% date "certe". Care e valoarea recensământului până la urmă? Sensul său?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb