INS: Sacrificările de bovine şi păsări şi producţia de lapte, în creştere în 2016

A.C.
Companii / 29 iunie 2017

Sacrificările de bovine şi păsări şi producţia de lapte, în creştere în 2016

Sacrificările de bovine şi de păsări în unităţile industriale specializate (abatoare) au înregistrat o tendinţă ascendentă în 2016, comparativ cu anul anterior, în timp ce sacrificările de porcine, ovine şi caprine au fost în scădere, potrivit unui comunicat INS.

Sacrificările de bovine şi de păsări în unităţile industriale specializate (abatoare) au înregistrat o tendinţă ascendentă în 2016, comparativ cu anul anterior, în timp ce sacrificările de porcine, ovine şi caprine au fost în scădere.

De asemenea, producţia de lapte colectat de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare s-a majorat în anul 2016 faţă de anul 2015, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

REprezentanţii INS transmit: "Anul trecut, sacrificările de bovine în unităţi industriale specializate, după numărul de capete, au crescut faţă de anul precedent cu 29,3%, iar sacrificările de porcine au scăzut cu 0,1%. Faţă de anul precedent, producţia de carne de bovine a crescut cu 29,4%, iar cea de porcine cu 2%, datorită creşterii greutăţii medii a porcilor sacrificaţi".

Numărul de ovine şi caprine sacrificate în unităţile industriale specializate a scăzut faţă de anul precedent cu 12,2%, iar producţia de carne de ovine şi caprine a scăzut, de asemenea, cu 8,4%.

Numărul de păsări sacrificate în abatoare s-a majorat faţă de anul 2015 cu 1,8%, iar producţia de carne de pasăre a crescut cu 4,2%, conform sursei.

Sacrificările de bovine au fost preponderente în regiunile Nord-Est (49,9%), Sud-Muntenia (13,1%), şi Nord-Vest (11,6%), cele de porcine au deţinut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 35%), Sud-Muntenia (16,7%), Nord-Est (13,1%), Nord-Vest (12,2%) şi Centru (11,4%), iar sacrificările de ovine şi caprine, în regiunile Vest (27,9%), Sud-Muntenia (peste 25%), Sud-Est (16,5%) şi Centru (11,4%), se mai arată în comunicat.

Anul trecut, sacrificările de păsări au fost preponderente în regiunile Sud-Est (25,2%), Nord-Est (23,8%), Sud-Muntenia (15,9%), Centru (15,2%) şi Nord-Vest (11,7%).

În anul 2016 comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă colectat de unităţile procesatoare de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a crescut cu 32.655 tone (+3,6%).

Cantităţile de lapte brut colectat din alte specii (ovine şi caprine) au crescut în anul 2016 faţă de anul anterior, cu excepţia producţiei de lapte de bivoliţă care a scăzut cu 9,4%.

Cantitatea de lapte brut importat s-a majorat cu 29.007 tone (+28,7%).

Producţia principalelor produse lactate a manifestat o tendinţă ascendentă, cea mai mare creştere a producţiei fiind înregistrată la brânză (inclusiv urdă) cu 5.928 tone (+7,3%). Evoluţia cantităţii de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (84,2% din producţia totală de brânzeturi) s-a menţinut în aceeaşi tendinţă ascendentă.

Creşteri semnificative ale producţiei în anul 2016 faţă de anul precedent pot fi menţionate la: lapte de consum cu 18753 tone (+7,2%), unt cu 734 tone (+6,6%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 7575 tone (+4%), brânză topită cu 301 tone (+3,8%).

În anul 2016, producţia de lapte praf a scăzut cu 455 tone (-18,1%).

Cele mai mari cantităţi de lapte de vacă s-au colectat în regiunile Centru (36,5%), Nord-Est (22,8%) şi Nord-Vest (18,2%).

Laptele de consum s-a produs cu preponderenţă în regiunile Centru (43,5%), Nord-Vest (peste 20%), Nord-Est (peste 15%) şi Vest (peste 10%).

Regiunile Centru, Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest deţin peste 75% din producţia de produse lactate proaspete (smântâna şi laptele acidulat).

Cele mai mari cantităţi de unt s-au produs în regiunile Centru (49,8%), Vest (peste 25,0%), Nord-Vest (12,7%) şi Nord-Est (9,2%).

Potrivit sursei citate, brânza s-a produs, îndeosebi, în regiunile Centru (35,6%), Nord-Est (24,6%), Nord-Vest (17,3%) şi Sud-Muntenia (9,9%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb