Intel urmează să investească 4,6 miliarde de dolari în Polonia

S.B.
Companii / 16 iunie 2023

Intel urmează să investească 4,6 miliarde de dolari în Polonia

Gigantul american al semiconductorilor Intel urmează să investească până la 4,6 miliarde de dolari, în vederea construirii unei instalaţii în Polonia şi creării a aproximativ 2.000 de locuri de muncă directe, la cheie, anunţă el vineri într-un comunicat, informează news.ro.

Această nouă instalaţie, care urmează să fie construită la Wroclaw (sud-est), va fi consacrată asamblării şi testării unor smiconductori, având în vedere "cererea anticipată" în următorii ani, anunţă Intel.

Câteva mii de locuri de muncă directe urmează să fie create.

În contextul în care uniunea Europeană (UE) îşi pune întrebări despre suveranitatea sa industrială în acest sector aflat în plină creştere, Intel anunţa anul trecut un important plan de investiţii în vederea producerii de cipuri electronice în UE, de până la 80 de miliarde de euro, pe o perioadă de zece ani.

Intel deţine deja o instalaţie de producţie de plăcuţe de siliciu (discuri foarte fine de material semiconductor pe care se gravează circuite integrate şi cipuri) în Irlanda, şi are un proiect important de investiţii - în valoare de 17 miliarde de euro - în Germania, în regiunea Magdeburg.

Construirea acestei instalaţii - care urmează să începă în primul semestru al lui 2023 - nu a început, însă, din cauza inflaţiei.

Germania ia în calcul să acorde Intel ajutoare publice suplimentare, a recunoscut recent Ministerul german al Economiei.

Apropierea geografică între aceste instalaţii şi proiecte ale unor instalaţii "va permite totodată o îmbunătăţire a rezistenţei şi eficienţei în privinţa costurilor lanţului de aprovizionare a semiconductorilor în Europa", subliniază Intel.

Producţia semiconductorilor se află în centrul îngrijorărilor UE, în contextul marii lor importanţe în industria viitorului.

Parlamentul European (PE) şi statele membre UE au ajuns la un acord asupra unui plan în vederea dezvoltării acestei industrii în regiune, cu scopul de a-şi reduce dependenţa de Asia.

Obiectivul afişat este atingerea a 20% din producţia mondială - în 2030 -, adică o dublare a nivelului actual.

În paralel, Statele Unite au atras - în acest sector - subvenţii în valoare de sute de miliarde de dolari prin intermediul Inflation Reduction Act (IRA).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb