Salvamont Poiana Braşov anunţă două intervenţii în cursul zilei de astăzi, la o persoană care practică ciclismul montan a suferit o plagă tăiată, iar alta, care cobora din Masivul Postăvaru, pe pârtia Subteleferic, a alunecat din cauza încălţărilor inadecvate, suferind multiple plăgi escoriate şi tăiate, relatează News.ro.
"Două persoane pentru care s-a intervenit până la această oră. O persoană care practică ciclismul montan s-a accidentat în timp ce cobora pe unul dintre traseele de downhill amenajate. Această a suferit o plagă tăiată la nivelul membrului superior, iar după ce sângerarea a fost oprită şi rana a fost toaletata şi pansata, şi-a continuat activitatea", transmite Salvamont pe Facebook.
Salvamontiştii precizează că ciclistul era corespunzător echipat.
O altă intervenţie a fost pentru o altă persoană care cobora din Masivul Postăvaru, pe pârtia Subteleferic, a alunecat din cauza încălţărilor inadecvate, suferind multiple plăgi escoriate şi tăiate.
Pentru tratament de specialitate, a fost trimisă către unitatea spitalicească, cu un echipaj SMURD.
Cele două greşeli combinate, şi anume lipsa încălţărilor adecvate şi coborârea pe pârtiile de schi, au reprezentat cauza cea mai frecvenţa de accidentare în rândul turiştilor amatori de plimbări montane, mai precizează Salvamont Poiana Braşov.