Investiţiile străine au crescut cu 8% în ianuarie

E.D.
Macroeconomie / 17 martie 2014

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 244 milioane euro, în creştere cu 8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 119 milioane euro, iar creditele intragrup 125 milioane euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Investiţiile străine directe au totalizat anul trecut 2,71 miliarde euro, în creştere cu 26,8% faţă de 2012, ajungând la maximul ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

Cel mai ridicat nivel al investiţiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008, de 9,496 miliarde de euro. Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, 5,213 miliarde de euro în 2005 şi 9,056 miliarde de euro în 2006. În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o creştere la nivelul record din 2008. Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investiţiile scăzând abrupt până la 3,48 miliarde de euro în 2009 şi la 2,2 miliarde de euro în 2010. În 2012, investiţiile străine directe nete au crescut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,138 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau o scădere cu 11% comparativ cu 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2983
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9672
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.0756

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb