INVESTITORII DESPRE IESIREA DIN RECESIUNE Afaceriştii italieni: "Perioada următoare va fi crucială pentru România"

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 mai 2011

Camera de Comerţ Italiană pentru România (CCIpR) speră că ieşirea din recesiune, anunţată oficial de către Institutul Naţional de Statistică printr-o creştere a PIB de 0,6% în primul trimestru, va fi mai pronunţată în următoarele şase luni, a declarat, ieri, secretarul general al CCIpR, Adrian Dimache, citat de Agerpres. Domnia sa a precizat: "Considerăm că perioada următoare va fi crucială pentru România. O să fie nevoie de stabilitate legislativă ca să se atragă investiţii pe termen lung, de stabilitate politică pentru a garanta stabilitatea legislativă şi de un înalt simţ al statului din partea guvernanţilor pentru a garanta României o evoluţie liniară şi nu condiţionată prea des de factori ne-economici şi ne-concurenţiali". Totodată, Camera de Comerţ Italiană pentru România şi-a exprimat convingerea că toate aceste lucruri sunt posibile, dar este necesară "o strategie clară, logică şi transparentă din partea autorităţilor, care să reuşească să menţină - pentru minimum zece ani - aceleaşi planificări economice şi sociale, fără prea multe schimbări date de emotivitate sau de calcule pur politice".

Referindu-se la momentul ieşirii din recesiune, reprezentantul CCIpR a apreciat că acesta are "o relevanţă emoţională" şi poate constitui "un motor psihologic pentru repornirea consumului, ceea ce este fundamental pentru o adevărată consolidare a trendului de creştere economică şi pentru o reală evoluţie a structurii ţesutului economic românesc".

Pe de altă parte, secretarul general al CCIpR a subliniat că datele statistice nu pot şi nu trebuie percepute ca indicatori absoluţi, pentru că "aceleaşi date, structurate altfel, pot arăta o realitate diferită". Astfel, evoluţia PIB-ului românesc arată o creştere, începând din 2007, cu o medie de circa 1,3%, în timp ce media generală a Comunităţii Europene a fost de 0,2%, în aceeaşi perioadă.

"Din acest motiv considerăm fundamental ca analizele trendurilor economice să se întindă pe o perioadă cât mai lungă şi, deci, cât mai semnificativă pentru orice firmă care evaluează România ca o potenţială destinaţie pentru propria extindere, iar acesta este genul de briefing pe care îl oferim iniţial firmelor care apelează la serviciile noastre", a subliniat secretarul general al Camerei de Comerţ Italiană pentru România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb