INVESTITORII SIF NU VOR FI OBLIGAŢI SĂ VÎNDĂ "Concertul" SIF-urilor, de la uvertură, direct la coda

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 martie 2006

Incendiul care a mistuit piaţa Bursei, pornind de la scînteia concertării acţionarilor din SIF-uri, este pe cale să se stingă. Senatorul Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei Buget, Finanţe Bănci şi Piaţă de capital, ne-a declarat că a ajuns la un consens politic în subiect: "Încercăm să nu modificăm legislaţia, ci doar să limităm drepturile de vot; căutăm o variantă care să nu oblige la vînzări masive în piaţă". Ceea ce înseamnă că persoanele aflate în legătură, a căror deţinere însumată de acţiuni la un anume SIF excede nivelului de 1% din capitalul social al aceluia, îşi pot păstra acţiunile, bine-mersi.

În ultimele două săptămîni preţul acţiunilor celor cinci SIF-uri a înregistrat fluctuaţii severe şi căderi necontrolate datorită emoţiei provocate de iniţiativa Comisiei Piaţa de Capital din Camera Deputaţilor, care proiectase să interzică "concertarea" acţionarilor care, fiind în legătură, ar fi deţinut împreună peste 1% din acţiunile unui SIF. Proiectul propunea ca, în astfel de situaţii, investitorii să fie obligaţi a-şi vinde din acţiuni, pînă la alinierea cu nivelul permis.

Cîţiva investitori, între care s-a distins Cătălin Chelu, au obiectat vehement împotriva proiectului care îi afecta.

Reprezentanţii pieţei de capital, senatorul Varujan Vosganian şi preşedintele CNVM Gabriela Anghelache au găsit că o soluţie ar constitui-o să permită deţinerea acţiunilor peste nivel de către investitorii "concertaţi", dar să le reteze drepturile de vot, limitîndu-le la maximum 1%. Soluţia nu a fost respinsă de deputatul Graţiela Iordache, reprezentantă a iniţiativei proiectului legislativ, căci îi satisface raţiunea pentru care o promovase: Protecţia milioanelor de acţionari SIF (peste 10 milioane de persoane), în faţa unei eventuale "concertări" ostile.

Rămîne, însă, în discuţie, o reglementare care să permită accesul direct al milioanelor de acţionari SIF la procesul decizional din Adunările generale. Pe motivul că nu există stadioane suficient de încăpătoare pentru numeroşii acţionari SIF, Adunările generale la SIF-uri s-au desfăşurat după scenarii lesne de caracterizat drept "vicioase" în raport cu cele normale. Investitorii cu un interes pronunţat în SIF-uri s-au plîns mereu că procedurile după care se desfăşoară Adunările generale fac imposibilă schimbarea administratorilor SIF-urilor, indiferent de calitatea managementului lor.

Astăzi, în plină epocă a "dematerializării" şi a "delocalizării", a devenit ridicol argumentul stadionului; votul pe întreg teritoriul ţării, în aceeaşi zi, pe acelaşi subiect, cunoscut de toţi acţionarii, este posibil cu tehnica Internetului şi prin punctele de lucru ale caselor de brokeraj, SIF-urilor şi registrelor independente. De aceea, este de datoria şi competenţa CNVM să intervină cu reglementări în problemă. Asta, că tot veni vorba de protecţia acţionarilor SIF...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb