Irlanda şi Luxemburg înregistrează ponderea contribuţiei grupurilor multinaţionale în impozitul colectat la nivel naţional

Primele statistici privind impozitul pe profit realizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pe baza datelor furnizate de companiile multinaţionale în cadrul raportării ţară cu ţară (Country by Country - CbC) oferă, în premieră, o imagine asupra rolului pe care această raportare îl are într-o analiză de risc fiscal la nivelul unui grup multinaţional. Analiza are la bază rapoartele CbC aferente anului 2016, depuse de aproximativ 4.000 de grupuri multinaţionale cu sediile centrale în 26 de jurisdicţii. Dintre acestea, o parte au primit date şi de la entităţi înregistrate în România, transmite un comunicat de presă potrivit unui comunicat de presă.

Raportarea ţară cu ţară a fost introdusă ca parte a măsurilor de combatere a erodării bazei de impozitare şi a transferului de profituri (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS), adoptate la nivel mondial. Conţinutul rapoartelor CbC permite accesul administraţiilor fiscale la informaţii cu privire la jurisdicţiile în care companiile din cadrul unui grup multinaţional îşi desfăşoară activitatea, la alocarea globală a veniturilor şi a impozitelor, oferind mai multă transparenţă asupra comportamentului şi a impozitării activităţilor acestor companii.

În România, legislaţia referitoare la obligaţiile raportării CbC a fost introdusă în iunie 2017 şi este aplicabilă companiilor din grupuri multinaţionale cu venituri consolidate totale de peste 750 de milioane de euro.

Constatările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în urma analizării datelor

Analiza OCDE se bazează pe date anonimizate şi agregate, rezultate, în prima fază, din depunerea rapoartelor CbC de către grupurile multinaţionale în jurisdicţia în care îşi are rezidenţa societatea mamă şi, în a doua fază, din compilarea rapoartelor de către autorităţile competente din fiecare jurisdicţie într-o formă agregată, prin respectarea regulilor de confidenţialitate.

Deşi este admis faptul că există anumite limitări în ceea ce priveşte calitatea datelor utilizate şi este necesară îmbunătăţirea acestora, statisticile pentru anul 2016 surprind câteva aspecte demne de semnalat. Printre acestea se numără faptul că Statele Unite ale Americii şi Japonia găzduiesc aproape jumătate dintre sediile centrale ale celor 4.000 de grupuri care au depus raportul CbC, în timp ce doar şapte au ca jurisdicţie de raportare Slovenia. În termeni de mărime a grupurilor multinaţionale care au depus raportarea (după veniturile realizate din tranzacţii cu entităţi neafiliate), se observă că acestea au o componenţă diversificată, grupurile de dimensiuni mari reprezentând doar o mică parte.

Ponderea contribuţiei grupurilor multinaţionale în impozitul colectat la nivel naţional în cadrul jurisdicţiilor analizate variază între 3% şi 65%, Irlanda şi Luxemburg înregistrând ponderile cele mai mari. Statistica OCDE relevă, astfel, existenţa anumitor discrepanţe între jurisdicţia în care sunt raportate profiturile şi jurisdicţiile în care sunt desfăşurate activităţile economice.

O altă tendinţă constatată este aceea că veniturile pe angajat sunt mai mari în jurisdicţii cu un nivel al impozitului pe profit scăzut sau zero, precum şi în jurisdicţiile în care sunt prezente centre de investiţii.

În acelaşi timp, ponderea veniturilor din tranzacţiile intra-grup în totalul veniturilor obţinute este mai mare în jurisdicţiile care încurajează dezvoltarea de centre de investiţii (40%), spre deosebire de jurisdicţiile în care nivelul veniturilor brute per locuitor este mare, mediu sau redus (conform clasificărilor Băncii Mondiale). În cazul jurisdicţiilor din urmă, ponderea veniturilor din tranzacţiile intra-grup se situează între 5% şi 20%.

Nu în ultimul rând, analiza OCDE evidenţiază existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de grupurile multinaţionale în funcţie de jurisdicţie. Astfel, activităţile de tip holding şi cele care implică alte instrumente de capitaluri proprii par să fie găzduite de jurisdicţii ce încurajează dezvoltarea de centre de investiţii, în timp ce activităţile de vânzări, producţie şi servicii se realizează preponderent în jurisdicţiile în care nivelul veniturilor este mare, mediu sau redus (conform aceloraşi clasificări prezentate anterior).

România nu este jurisdicţie de raportare în cadrul statisticilor, însă o parte din grupurile multinaţionale luate în calcul au şi prezenţă locală. Conform datelor publicate, 11 jurisdicţii de raportare din cele 26 au primit date despre 422 de subgrupuri din România, cu peste 750 de entităţi înregistrate pe teritoriul naţional.

În ce măsură au acces autorităţile locale la aceste date? România este semnatară a acordului multilateral privind schimbul de informaţii din cadrul rapoartelor de ţară, însă statutul său este de jurisdicţie nereciprocă (România s-a angajat să trimită rapoarte CbC către partenerii ei, inclusiv jurisdicţii non-UE, dar nu va primi rapoarte de la partenerii de schimb din afara UE). România primeşte rapoarte CbC doar din ţările din cadrul Uniunii Europene, în conformitate cu Directiva UE 881/2016 (DAC 4). În aceste condiţii, se poate presupune că din cele 422 de rapoarte CbC ce stau la baza statisticilor OCDE şi care includ date despre grupuri multinaţionale cu prezenţă şi în România, au fost primite de către autorităţile noastre fiscale numai 196 de rapoarte (respectiv cele cu jurisdicţia de raportare membră UE), prin intermediul schimbului spontan de informaţii prevăzut prin directiva DAC 4. Celelalte ar intra sub incidenţa statutului de nereciprocitate. Pentru anii fiscali de raportare începând cu ianuarie 2017, în baza legislaţiei în vigoare, autorităţile fiscale din România au acces inclusiv la datele din rapoartele CbC depuse de grupuri multinaţionale în jurisdicţiile non-UE, având în vedere obligaţia de raportare care revine companiilor locale constitutive în cazul în care compania raportoare este într-o altă ţară membră UE.

Posibilele implicaţii ale rezultatelor analizei OCDE în practică

Aspectele cheie evidenţiate prin intermediul acestor prime statistici trasează anumite tendinţe generale ce ar putea fi interpretate de administraţiile fiscale drept un indiciu al unor potenţiale planificări fiscale agresive sau operaţiuni de erodare a bazei impozabile şi transfer al profiturilor. De exemplu, autorităţile fiscale ar putea asocia gradul de concentrare a companiilor cu activitate de holding într-o anumită jurisdicţie cu un factor de risc în ceea ce priveşte existenţa schemelor de planificare fiscală.

Rapoartele CbC sunt utilizate ca un instrument în identificarea şi evaluarea riscurilor aferente preţurilor de transfer şi a altor riscuri de către autorităţile fiscale în contextul fenomenului BEPS. Cu toate acestea, informaţiile furnizate de multinaţionale prin aceste rapoarte nu pot fi utilizate direct pentru a realiza ajustări ale preţurilor de transfer, pentru că acest lucru contravine recomandărilor OCDE privind utilizarea adecvată a datelor de către autorităţile fiscale. Însă răspunsul primit de OCDE de la administraţiile fiscale indică faptul că acestea folosesc datele din rapoartele CbC în combinaţie cu alte instrumente, pentru a identifica grupurile multinaţionale în vederea unei inspecţii fiscale sau pe cele care nu prezintă risc pentru includerea într-o inspecţie fiscală ori pentru a ajuta la planificarea verificărilor fiscale sau a altor anchete. Abordările variază în funcţie de administraţia fiscală şi modalitatea în care acestea îşi definesc setul de indicatori în evaluarea riscurilor.

OCDE consideră că datele analizate până în acest moment evidenţiază necesitatea de a continua analiza şi monitorizarea măsurilor luate prin planul de acţiuni BEPS şi are în vedere, în continuare, consolidarea datelor din rapoartele CbC pentru a ajuta comunitatea internaţională în dezvoltarea agendei fiscale.

Pe plan local, este de aşteptat un trend similar în ceea ce priveşte modul de utilizare a rapoartelor CbC obţinute prin schimb de informaţii sau depunere propriu-zisă. Mai exact, este de aşteptat ca analizele de risc efectuate de administraţia fiscală să contribuie la creşterea numărului de inspecţii fiscale ce vizează preţurile de transfer, precum şi tratamentul fiscal al operaţiunilor intra-grup.