Regimul preşedintelui rus Vladimir Putin s-a "împovărat cu o greutate căreia nu-i va putea face faţă", este de părere istoricul Wolfgang Eichwede, expert în Europa de Est, făcând referire la invazia din Ucraina. Rezistenţa va fi un factor destabilizator pentru agresor pe termen lung, scrie directorul fondator al Institutului Est-European, citat de Weser-Kurier. "Problemele economice sunt deja atât de mari încât ar trebui compensate în mod repetat prin acţiuni militare", explică istoricul, conform Hotnews. Sursa citată apreciază că, pe termen lung, un astfel de calcul nu aduce nimic bun: "Şi fosta Uniune Sovietică s-a prăbuşit sub supraîncărcarea sa militară imperială". Din perspectivă istorică, Putin nu numai că încalcă toate valorile ONU, dar "el acţionează împotriva intereselor propriului popor".
În acest cotext, Eichwede scrie că Europa va trebui să-şi reducă drastic dependenţele în sectorul energetic şi să-şi consolideze apărarea militară. Tensiunea trebuie suportată şi controlată. "În acelaşi timp, trebuie să vedem cum ne putem menţine şi intensifica relaţiile cu societatea şi cultura Rusiei, ceea ce nu este uşor având în vedere confruntarea tot mai mare. Dar avem experienţă cu aceasta din epoca sovietică".
Specialistul conchide că prioritatea este aceea de a ajuta Ucraina în rezistenţa şi în lupta ei pentru supravieţuire: "Ucraina este o parte din noi, din Europa. Vladimir Putin nu distruge doar ţara vecină, ci şi a lui. Ne distruge şi pe noi".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.03.2022, 16:49)
Autoritatile ruse nu vad ca popoarele europene(si nu numai) nu-i vor?Cine ii vor ,aia din Africa fiindca le da grane dar daca i-ar ataca nu le-ar mai place.Sa zica merci ca nu-i au pe rusi drept vecini.