Italia protestează faţă de contrapropunerea depusă la planul de redresare franco-german

E.O.
Internaţional / 24 mai 2020

Italia protestează faţă de contrapropunerea depusă la planul de redresare franco-german

Contrapropunerea anunţată ieri de Austria, Suedia, Danemarca şi Olanda faţă de fondul european de redresare propus de Franţa şi Germania este ''defensivă şi inadecvată'', a declarat ministrul italian al afacerilor europene, Enzo Amendola, scrie DPA, preluată de Agerpres.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au propus, luni, un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare de către Comisia Europeană ''în numele UE''. Din acest fond ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, Italia şi Spania urmând să fie printre principalele beneficiare.

Această propunere franco-germană a fost văzută ca un compromis între ''coronabondurile'' cerute anterior mai ales de Italia, sprijinită de Franţa, şi respingerea acestora de către Germania, Austria, Olanda şi statele scandinave, acestea din urmă reproşând statelor UE din Sud lipsa rigorii bugetare.

''Fireşte că este legitim ca două ţari, care în plus sunt şi cele mai mari (Franţa şi Germania n.red), să propună ceva (...) Dar decizia trebuie luată de toate statele membre ale Uniunii Europene'', a reacţionat a doua zi cancelarul austriac Sebastian Kurz, anunţând că ţara sa împreună cu Suedia, Danemarca şi Olanda au decis să formuleze împreună o contrapropunere.

Aceasta a fost prezentată ieri, iar principala diferenţă faţă de planul franco-german este că ea prevede acordarea mai degrabă a unor credite cu dobânzi reduse în locul granturilor nerambursabile. ''Obiectivul nostru este acordarea unei finanţări temporare, dedicate, prin bugetul UE şi oferirea de împrumuturi în condiţii favorabile celor care au fost cel mai sever afectaţi de criză'', potrivit textului acestei propuneri.

De asemenea, se arată în acelaşi document, ajutorul de urgenţă trebuie să fie acordat o singură dată şi limitat la o durată de doi ani, iar noul fond nu trebuie să conducă la o mutualizare a datoriilor şi nici la ''creşteri semnificative'' ale bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027, aflat încă în negociere.

Cele patru state ''frugale'' nu specifică în contrapropunerea lor o sumă maximă pentru fondul european propus de Franţa şi Germania, susţinând însă că o destinaţie prioritară a acestor bani trebuie să fie susţinerea sectorului sanitar. Mai mult, cele patru state cer ca accesarea asistenţei financiare să fie condiţionată de un ''angajament puternic'' al statelor beneficiare pentru reforme şi acestea să accepte o supraveghere sporită împotriva fraudelor cu aceste fonduri.

Dar Italia este refractară oricărei condiţionări asociate ajutorului financiar, temându-se în special de impunerea unor măsuri de austeritate. Recesiunea severă cu care se confruntă Uniunea Europeană ''necesită propuneri ambiţioase şi inovative'', întrucât ''piaţa internă şi beneficiile ei pentru toţi europenii sunt în pericol'', a reacţionat pe Twitter ministrul italian al afacerilor europene, Enzo Amendola.

''Documentul statelor ''frugale'' este defensiv şi inadecvat. Este nevoie de mai mult curaj pe 27 mai din partea Comisiei'' Europene, adaugă el, referindu-se la propunerea privind acest fond european de redresare pe care o va prezenta la acea dată executivul comunitar.

Discuţiile ulterioare prezentării propunerii Comisiei se anunţă însă dificile, dată fiind opoziţia dintre ţările din Sud afectate puternic de epidemie şi cele din Nord. ''Categoric spunem ''da'' ajutorului de urgenţă după coronavirus, dar respingem o uniune a datoriilor creată pe uşa din spate'', a explicat cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Comisia Europeană a avertizat la începutul acestei luni cu privire la o posibilă recesiune de ''proporţii istorice'' în UE din cauza pandemiei COVID-19, estimând o scădere a PIB-ului comunitar de 7,7% pentru anul în curs, faţă de 4,5% cât a fost această scădere în urma crizei financiare din 2009.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Italieni și-au dat seama face vorba de injectare de datorie publică în sânge, economia urmând să ajungă pe mana asasinilor economici, care vor acces la cele mai valoroase resurse

    covorashul UE incepe sa paraie pe la incheieturi ... dar nu, anul asta nu se va intampla nimic .... dar din Ianuarie 2021 ...eheheeee, baietii tatei :)) .... viteza de desfasurare a evenimentelor va depasi viteza de reactie a birocratilor de la Bruxelles de peste 10 ori ....

    p.s. Romani, reveniti acasa, vine moartea peste nordul, vestul si sudul Europei. Visul de plastic al bunastarii in afara Romaniei a luat sfarsit! Acasa, ACUM!  

    1. maestro Vali, am cerut altadat sa-mi dai in cod frecventa pe care sa comunicam dar nu vrei :0:

      nu am reusit sa te gasesc si nu am capacitatea sa baleiez mai mult de 25Hz, inca sint in starea incipienta de RV si am nevoie de ajutor 

      TARE!

      indiferent ce fac, fac singur in baza unei metodologii originale, dezvoltate pe cont propriu, cu rezultate testate - acest mod autonom imi ofera libertate de decizie si de actiune.

      succes in dezvoltarea personala.  

      poti considera ca am descoperit un alt plan de realitate unde timpul si spatiul nu mai sunt absolut deloc la fel cu cele "reale", acest plan de realitate fiind conectat la cel "real" (sau asa zis real) asupra caruia daca se exercita actiuni , acestea au corespondent in lumea uzuala, sa o numim "reala".  

      Prefer sa continui pe cont propriu, inca am incertitudinile si nereusitele mele - dar capacitatea de actiune a evoluat enorm fata de inceputuri.  

      p.s. ceea ce experimentez si ce cercetez a constituit aria de actiune si obiectul de studiu al echipei de '' paranormali'' din structurile Armatei Romane inainte de 1989. Aceasta structura nu mai exista acum, a fost desfiintata (versiune oficiala). Versiunea neoficiala e ca exista un asa-numit "departament zero". Dar deja am spus preeeea multe :).  

      Asadar, concluzia: sunt nebun? nu. sunt vreun profet de ocazie? spre fericirea mea nu mi-am ratat intrarea in Rai mintind :) deci NU . Sunt doar un om exceptional de curios care cerceteaza intr-o directie unde exceptional de putini au mai calcat. In rest in viata de zi cu zi am o viata normal, job , sotie, prieteni etc...  

      asum ca RV inseamna Remote Viewing.

      da, ceea ce fac e o varianta secundar dezvoltata de mine in mod original de remote viewing pe 2 etaje de actiune: pe de o parte identificarea si vizualizarea evenimentului/evenimentelor si pe de alta parte (si aici vine partea zdrobitor de originala) editarea ADN-ului (sa il numim asa...) unei situatii distincte sau unui lant situational deja existent (generat de alegerile oamenilor, entitatilor, etc... din secventele de realitate anterioare).  

      Aceasta a doua etapa (de editare a profilului unei situatii) e partea efectiv cea mai interesanta din toata povestea asta.  

      Ganditi-va : cat de interesant poate fi ca o data sa citesti de la distanta un eveniment (distanta = inteleasa spatial dar si temporal, in ambele sensuri temporal) si apoi in cazul evenimentelor din viitor sa le editezi profilul ? Si apoi petrecandu-se evenimentele sa observi cum situatia respectiva se desfasoara conform versiunii alterate de realitate?  

      E un domeniu absolut wow! Si nu ma intereseaza ce cred si zic unii si altii. Eu imi vad de studii si cercetare inainte. Oricum opinia insumata a tuturor oamenilor din lumea asta nu face nici cat o mica ceapa degerata in fata unui breakthrough la nivelul cunoasterii de genul asta.  

      Si desigur... exista libertate de gandire, de cercetare, de dezvoltare personala si profesionala, nu ? :) in rest... gura Lumii doar pamantul o acopera.... fiecare sa creada ce vrea.  

      nu sunt profetul p ** ii ... sunt doar un om curios care invata , experimenteaza , cauta si cerceteaza.

      Da, ceea ce fac e o versiune extinsa si aprofundata de Remote Viewing.  

      inca niste precizari: nu am folosit si nu folosesc droguri de nici o natura. Nici nu o recomand. Am renuntat la fumat si la alcool deoarece simteam ca erau o frana pentru capacitatile mele. Nu recomand nimanui sa faca apel la substante care pot ajuta la trecerea constiintei intr-o alta stare decat cea uzuala. Acest fapt se realizeaza prin exercitii de un anume specific (pe care nu am sa le descriu aici) , nu prin droguri, nu prin exercitii yoga sau alte tampenii.

      Solicita o minte educata , solicita un orizont larg de acceptanta , solicita enorm de multa incredere in sine si multa rabdare. La inceput din 100 de incercari 99 vor fi esecuri. Dar surprizele apar cand rata de esecuri coboara la sub 35-30 din 100 de exercitii. Atunci incepe partea interesanta. Mai ales cand discutam despre exercitii aplicate asupra unor mari mase de oameni. De exemplu asupra unui alt popor :) . Dar deja am vorbit foooooooooooarte multe, prea multe. :)  

      Succes.  

      p.s. in viata sociala de zi cu zi sunt un om foarte ok si normal, am prieteni, am sotie, ies la bere , rad, ma supar , etc... :) sunt extrem de normal. Doar ca am descoperit un alt strat de realitate. De fapt mai multe. Am invatat sa vad lumea altfel . Am invatat sa actionez asupra ei. SI mi se pare absolut extraordinar. In primii ani (exersez din 2003 asemenea tehnici de remote viewing) am avut eu propriile mele dubii asa ca am mers la 2 medici psihiatri si un neurolog pentru a avea cateva discutii si teste. Nu am nici pe dracu dpdv medical. Poate un pic de anxietate naturala datorita profilului personalitatii mele . In rest sunt al naibii de normal.

      Nu condundati interesul excentric pentru un domeniu arid si de granita pentru cunoasterea umana cu ...dileala medicala. Ar fi atat de ... rudimentar. :)  

      In viitorul proxim exista 2 trepte, 2 bariere cand UE risca ruperea si euro ca moneda disparitia (de fapt ar fi 3 dar unul dintre ele e extrem de improbabil):

      2021 (in ultimul trimestru) 

      2024 (termen extrem de improbabil) 

      2029 (cand / pana cand UE si euro ca moneda dispar ca si cand nu ar fi fost - exact cum a clacat URSS sau alte pseudo imperii ale lumii - de exemplu struto-camila Imperiului Astroungar unde un popor respectabil - austriecii - si-au pus mintea sa faca un proiect statal cu niste corcituri asiatice inferioare... )

      dincolo de 2029 (desi miza mea e ca UE se destrama in 2021, nu mai incolo, dar ma pot insela, vorbim de probabilitati) euro si UE NU MAI EXISTA - SA FIE CLAR ASTA!  

      Nu trebuie să te rățoiesti la noi!Așa o fi.Dar dacă nu e,ar trebui să te apuci de alte chestii!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb