Italia vrea să revizuiască modul de calcul al facturilor la electricitate

G.B
Internaţional / 14 septembrie 2021

Italia vrea să revizuiască modul de calcul al facturilor la electricitate

Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla preţurile într-un moment în care costurile la energie sunt la un nivel ridicat, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Ministrul italian pentru Tranziţia Ecologică, Roberto Cingolani, a spus luni că preţurile cu amănuntul la electricitate în Italia ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru, influenţate de preţurile internaţionale mai mari la gaze naturale şi scumpirea certificatelor de emisii.

O astfel de majorare de preţuri, dacă va fi confirmată de Autoritatea de reglementare care stabileşte preţurile la electricitate pe piaţa reglementată odată la trei luni, ar veni după o creştere de 9,9% în al doilea trimestru. Creşterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autorităţile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua aşa-numitele "costuri de sistem".

O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii, a estimat Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Assoutenti.

Reforma avută în vedere ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor.

Potrivit lui Davide Tabarelli, preşedintele centrului de reflexie Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura finală plătită de consumatori ar putea contrabalansa creşterile de preţuri la materii prime, care în opinia sa "sunt destinate să continue să crească". "Dar nu va fi uşor, pentru că multe din aceste elemente au legătură cu energia", a spus Davide Tabarelli.

Costurile de sistem, care includ lucruri precum cheltuieli pentru a acoperi stimulentele pentru energia regenerabilă şi siguranţa nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală pentru italieni.

În procedura sa trimestrială de revizuire, Autoritatea de reglementare din Italia stabileşte preţurile la electricitate pentru consumatori pe piaţa reglementată cu amănuntul, care reprezintă aproximativ o treime din piaţa totală. Italia intenţionează să finalizeze liberalizarea pieţei de electricitate cu amănuntul în 2023.

Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.

De exemplu, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni că Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice, în cadrul unui pachet de măsuri destinate să reducă preţurile la electricitate care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de emisii au crescut preţurile la electricitate în multe ţări, iar preţurile pentru perioada următoare arată că este puţin probabil ca problema să dispară înaintea iernii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb