BEST Iaşi organizează, în perioada 3-8 mai 2010, în colaborare cu Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" şi Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, cea de-a X-a ediţie a Evenimentului Naţional de Carieră JobShop.
JobShop este un eveniment care se adresează studenţilor şi absolvenţilor ieşeni, cu precădere celor de profil tehnic, care le oferă şansa de a lua contact direct cu reprezentanţii companiilor, de a discuta despre oportunităţile şi condiţiile mediului de lucru actual şi de a primi sprijin în carieră. Pe lângă locurile de muncă oferite de către companiile participante, studenţii pot aplica şi pentru locuri de practică, proiecte de diplomă şi burse.
Partener JobShop anul acesta este Continental. Companiile participante sunt Pentalog, SCC Services, TenarisSilcotub, Route 66, Aerotec, LMS, Capgemini, Marquardt, XL World, Embarcadero, Code4Business, E.ON Romania, GDF Suez Energy, Delphi.
BEST (Board of European Students of Technology) este o organizaţie apolitică vizibilă pentru mai mult de 1.000.000 de studenţi prin prezenţa în cele 83 de universităţi tehnice din 31 de ţări europene. Această organizaţie promovează spiritul european şi încurajează comunicarea şi lucrul într-un mediu multicultural prin evenimentele pe care le organizează anual - cursuri academice, competiţii inginereşti, simpozioane educaţionale şi altele.