Jocul de-a guvernarea

Adio, consociaţionism! După 12 ani în care Româ-nia a experimentat cu succes un model derivat din consociaţionismul occidental, asociind UDMR, ca reprezentant al minorităţii maghiare, la guvernare, politicienii români se simt suficient de puternici pentru a încerca şi o altă formulă de guvernare. Deci fără UDMR, dar cu ce risc? E din ce în ce mai clar că cele două partide care vor forma majoritatea parlamentară şi, cine ştie, poate chiar prezidenţială, anul viitor, nu au reflectat la o posibilă escaladare a problemelor etnice pe fundalul unei crize economice care nu va cruţa deloc zonele locuite de maghiari. Aşa că modelul politic fondat pe solidaritatea elitelor politice pentru realizarea păcii etnice s-a surpat, lăsând loc unei improvizaţii menite să satisfacă orgoliile şi interesele unor lideri locali sau să favorizeze cursa prezidenţială a unor lideri naţionali. Partide-cartel, atât PDL cât şi PSD, s-au înţeles destul de repede asupra împărţirii guvernării la toate nivelurile, dar au neglijat un mic amănunt: interesul naţional.

Probabil că PDL a crezut că va satisface orgoliul rănit al UDMR, oferind poziţii guvernamentale de mică importanţă (secretariate de stat, direcţii generale etc.). Dar când preşedintele UDMR, Marko Bela, a fost obligat de derularea evenimentelor să recunoască duminică, chiar într-o conferinţă de presă, că propunerea PDL privind acordarea aces-tor posturi este inacceptabilă şi că formaţiunea sa trece în opoziţie, consociaţionismul românesc era deja de domeniul istoriei. Poate, totuşi, evoluţiile politice şi etnice recente din Belgia, ţară în care modelul consociaţionist fusese implementat cu succes pentru ca apoi să fie abandonat pentru a lăsa loc multiplelor tensiuni care pun în discuţie chiar viitorul statului, va ajuta totuşi elitele politice româneşti să găsească o soluţie care să asigure condiţiile menţinerii păcii etnice.

Pe de altă parte, odată cu intrarea UDMR în opoziţie, în parlament se vor putea depune şi moţiuni de cenzură. Chiar dacă opoziţia va fi la fel de slabă ca după alegerile din 20 mai 1990, totuşi mijloacele parlamentare de control, fie şi formal, al guvernului, vor exista. Cele două formaţiuni care au format împreună guvernul după aprilie 2007 vor colabora împreună în opoziţie, deşi în ultimele două săptămâni relaţiile dintre ele s-au răcit. Pe de altă parte, dând o lecţie politică transideologică, atât PNL, cât şi UDMR, PSD devine un arbitru al vieţii politice. Dacă până la alegerile din 30 noiembrie, PSD era arbitrul de pe băncile opoziţiei, acum a devenit arbitrul de pe băncile puterii. Aşa, partidul lui Mircea Geoană va reuşi să susţină, mai mult sau mai puţin discret, în funcţie de relaţiile de putere, formarea unei noi majorităţi antiprezidenţiale în care PSD va fi vioara întâia.

Existând doar formal, fără prea multă vigoare, opoziţia va trece mai întâi prin Purgatoriu. Pentru UDMR, poziţia politică dominantă de pe care se raporta cu condescendenţă la adversarii săi din PCM s-a năruit. Nemaiputând oferi accesul la resurse guvernamentale, UDMR se vede pus în faţa unei opoziţii dure din partea partidului lui Szasz Jeno. De altfel, acesta nu a pierdut ocazia să critice UDMR pentru "comportamentul de moravuri uşoare" prin care s-ar fi prejudiciat grav imaginea comunităţii maghiare din România.

Nici PNL nu va avea o viaţă liniştită. Trimis în opoziţie de noua formulă politică Băsescu-- PDL-PSD, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu va fi teatrul unor lupte interne care l-ar putea scoate pentru multă vreme de pe prima scenă politică a ţării. Pe de altă parte, hemoragia de cadre politice, atât la nivel parlamentar, cât şi local, ar putea reduce rolul acestui partid doar la figuraţie parlamentară.

Jucându-se de-a guvernarea, noua coaliţie politică adaugă conflictelor existente multe altele. Dar pentru politicienii români, politica este o artă a improvizaţiei permanente. Aşa că speră, dincolo de criza economică şi de aventura politică pe care aceasta o poate antrena, să poată improviza şi în continuare.